Ziua Națională a României: 106 ani de la Marea Unire (1 Decembrie 2024) - Semnificație și sărbătoare

După doi ani de război devastator, pe scena politică europeană, marcată de lupte sângeroase și incertitudini, se conturează, în anul 1918, o nouă configurație geopolitică. În acest context dramatic, România, după o perioadă de doi ani de neutralitate prudentă, a optat pentru semnarea, la 17 august 1916, a unui tratat secret cu Puterile Antantei (Franța, Regatul Unit, Italia, Rusia).

Obiectivele declarate ale României erau ambițioase: recunoașterea sa ca partener egal în viitoarea conferință de pace și anexarea teritoriilor locuite de populația română, cu accent pe Transilvania. Această decizie curajoasă a dus la declanșarea unei ofensive militare asupra Austro-Ungariei, bazată pe planul "Ipoteza Z". Însă, contraofensiva austro-ungară a respins armata română, deschizând calea unei invazii de proporții.

Forțele germano-bulgaro-otomane, sub comanda generalului August von Mackensen, au avansat din sud, ocupând, până în decembrie 1916, două treimi din teritoriul României, inclusiv capitala, București. Regele Ferdinand I, guvernul liberal condus de Ion I.C.

Brătianu și aparatul administrativ s-au retras la Iași, continuând lupta de rezistență. Situația critică a României a cunoscut o scurtă răgaz în vara anului 1917, când, cu sprijinul crucial al Imperiului Rus, armata română a obținut victorii tactice la Mărășești, Mărăști și Oituz, opunând rezistență avansului Puterilor Centrale. Franța, un aliat de nădejde, a contribuit semnificativ la refacerea capacităților militare românești, furnizând echipamente, muniții, arme, artilerie și oferind sprijin pentru instruirea militarilor. Însă, prăbușirea Imperiului Rus, ca urmare a Revoluției Bolșevice, a schimbat radical ecuația.

La 9 decembrie 1917, România a fost nevoită să semneze un armistițiu cu Puterile Centrale, urmat, la 7 mai 1918, de semnarea Pacei de la Buftea-București, care a marcat retragerea sa din război. Deși înfrântă militar, România nu a renunțat la obiectivele sale, continuând lupta pe plan politic și diplomatic. Un punct de cotitură a fost intrarea Statelor Unite ale Americii în război, sub președinția lui Woodrow Wilson, a cărui doctrină, exprimată prin cele 14 puncte, susținea dreptul la autodeterminare al tuturor grupurilor etnice din cadrul marilor imperii.

Această declarație a oferit un sprijin moral și politic crucial pentru aspirațiile României. În acest context, s-au desfășurat o serie de evenimente esențiale: Congresul Naționalităților Austro-Ungariei de la Roma (26-28 martie 1918), unde s-a adoptat o moțiune care cerea recunoașterea dreptului fiecărui grup etnic la autodeterminare; declararea independenței Basarabiei față de Rusia și unirea cu Regatul României, votată de Sfatul Țării la 9 aprilie 1918; înființarea, la Paris (24 august 1918), a Consiliului Național al Unității Române, o inițiativă susținută de Antantă, care avea ca scop apărarea intereselor românilor din Austro-Ungaria; Congresul cehilor, slovacilor, polonezilor, românilor, sârbilor, croaților și rutenilor din Austro-Ungaria de la New York (2 septembrie 1918), care a cerut dezmembrarea Austro-Ungariei; adoptarea, la Oradea, de către Comitetul Executiv al Partidului Național Român, a unei declarații care cerea crearea unui Consiliu Național Central Român pentru Transilvania; citirea de către Alexandru Vaida-Voevod a Declarației de autodeterminare a românilor din Transilvania, chiar în Parlamentul de la Budapesta. În paralel, Imperiul Austro-Ungar, aflat în pragul colapsului, a încercat fără succes să se reorganizeze ca o federație de șase state independente (austriac, maghiar, ceh, iugoslav, polonez și ucrainean). Consiliile naționale din Austro-Ungaria au preferat să negocieze direct cu Puterile Antantei, ignorând guvernul central aflat într-o profundă criză.

Iuliu Maniu, o figură importantă a politicii transilvănene, a mobilizat 70.000 de soldați români din Ardeal, aduși în Transilvania. Dizolvarea uniunii dintre Austria și Ungaria, și semnarea armistițiului de către generalul Weber au precipitat evenimentele. Reprezentanții Partidului Național Român și ai Partidului Social-Democrat din Transilvania au creat Consiliul Național Român Central, preluând controlul asupra administrației locale în Transilvania, în timp ce aparatul administrativ maghiar se dezintegra rapid. La 9 noiembrie 1918, Consiliul Național Român a transmis un memoriu la Budapesta, solicitând cedarea Transilvaniei, inclusiv a județelor Arad, Bihar, Maramureș, Torontal, Timiș, Caraș-Severin, Sălaj și Satu Mare.

La 10 noiembrie, România a reintrat oficial în război împotriva Puterilor Centrale, deja epuizate și înfrânte de Antantă, ocupând Pasul Tulghes și avansând în Ținutul Secuiesc. În urma armistițiului semnat de Serbia la 13 noiembrie, au fost stabilite linii de demarcație între Ungaria, Serbia și România, creând tensiuni legate de Banat și regiunile revendicate de Ungaria. Antanta a impus însă Ungariei permisiunea intrării trupelor române în Transilvania. Negocierile de la Arad între guvernul maghiar al lui Károlyi Mihály și Consiliul Național Român Central au eșuat, Consiliul decis să organizeze alegeri pentru Adunarea Națională a Românilor din Transilvania și Ungaria, programate pentru 1 decembrie.

Până la 20 noiembrie, armata română a ocupat trecătorile muntoase de la granița de nord-est a Ungariei. Alegerile pentru Adunarea Națională au atras un număr impresionant de 1288 de membri, iar entuziasmul pentru unire, reforma funciară și votul universal a fost copleșitor. Armata română a ocupat Târgu-Mureș (25 noiembrie), iar Sașii din Sibiu au ales neutralitatea.

În Bucovina, Congresul General a votat unirea necondiționată cu Regatul României (28 noiembrie). Adunarea de la Alba Iulia (1 decembrie 1918), a reprezentat apogeul procesului de unire, urmată de ocupația Brașovului (7 decembrie), a Sibiului (12 decembrie) și a Clujului (24 decembrie). La 11 decembrie 1918, regele Ferdinand I a promulgat legea privind unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Satu Marelui și Maramureșului cu Regatul României, marcând un moment istoric decisiv în conturarea granițelor României moderne. .