Trump's 2028 Candidacy Hint: Fostul său strateg politic sugerează o posibilă candidatură printr-un subterfugiu.

Într-un discurs susținut duminică în New York, în cadrul unui eveniment organizat de Clubul Tinerilor Republicani, Steve Bannon a lansat o predicție îndrăzneață, reiterând convingerea sa nefondată că Donald J. Trump a câștigat alegerile prezidențiale din 2020.

Conform lui Bannon, Trump va depune jurământul pentru o a treia victorie, asigurându-și astfel un al doilea mandat. Imaginea evocată este aceea a lui Trump, cu Biblia King James în mână, pregătindu-se pentru ceremonia de investire.

Speculațiile lui Bannon nu se opresc aici. Extinzându-și predicțiile în viitor, el a sugerat chiar posibilitatea unei candidaturi a lui Trump în 2028.

Referindu-se la Mike Davis, un susținător fervent al lui Trump care se autodefinește „vicerege”, Bannon a argumentat că un al treilea mandat prezidențial pentru Trump este fezabil, insistând pe ideea că „nu scrie nicăieri că [mandatele] trebuie să fie consecutive”. Această afirmație subliniază o interpretare liberală a constituției, ignorant prevederile clare referitoare la limitarea mandatelor prezidențiale.

Declarațiile lui Bannon, pline de entuziasm și lipsite de dovezi concrete, reflectă o perspectivă extrem de optimistă, chiar utopică, privind viitorul politic al lui Donald J. Trump.

Ele ilustrează, totodată, influența puternică pe care Bannon o deține asupra unor segmente ale electoratului republican și capacitatea sa de a promova teorii conspiraționiste și interpretări controversate ale realității politice americane. .

Steve Bannon, strateg șef al campaniei lui Donald Trump în 2016 și consilier prezidențial pentru primele șapte luni ale primului mandat Trump, a rămas o figură influentă în peisajul politic republican, în ciuda demiterii sale de către Trump, demisie motivată de suspiciuni de divulgare de informații către presă. Pe acest fond, anunțul lui Trump privind o posibilă candidatură la alegerile prezidențiale din 2028 capătă o semnificație aparte, subliniind continuitatea relației complexe dintre cei doi.

Ambiția lui Trump de a depăși limita constituțională a celor două mandate prezidențiale este o temă recurentă în discursul său public. În mai multe rânduri, Trump a sugerat, într-un mod vag, posibilitatea unui al treilea mandat. Un episod relevant se petrece la un eveniment al National Rifle Association în luna mai, unde, referindu-se la cele patru mandate ale lui Franklin D.

Roosevelt, a întrebat publicul: „Știți, FDR (n.r. fostul președinte american Franklin D.

Roosevelt) 16 ani, aproape 16 ani, el a avut 4 mandate. Nu știu, noi vom fi luați în considerare pentru trei mandate sau două mandate?”.

Repetând întrebarea, a insistat până când cineva din audiență a strigat „trei!”, moment pe care Trump l-a integrat firesc în continuarea discursului său. Această abordare, deși ambiguă, sugerează o dorință de a testa limitele sistemului și o eventuală ambiție de a modifica regulamentul constituțional. Însă, Al 22-lea Amendament al Constituției, ratificat în 1951, interzice explicit mai mult de două mandate prezidențiale.

Modificarea acestei prevederi necesită o majoritate covârșitoare de două treimi în ambele camere ale Congresului, urmată de ratificarea amendamentului de către două treimi din state. O altă cale, de asemenea extrem de dificilă, ar fi convocarea unei convenții constituționale de către două treimi din state, pentru a adopta un astfel de amendament.

Analiștii politici consideră ambele scenarii extrem de improbabile. Precedentul lui Franklin Delano Roosevelt, singurul președinte american care a deținut patru mandate (1932-1945), a generat preocupări legate de acumularea excesivă de putere prezidențială. Moartea sa în 1945, survenită în timpul celui de-al patrulea mandat, a accentuat aceste temeri, conducând la adoptarea Amendamentului 22, în 1951, după ce a primit aprobarea Congresului și ratificarea a 36 din cele 48 de state existente la acel moment.

Alaska și Hawaii au devenit state în 1959, aducând numărul total la 50. Astfel, posibilitatea ca Trump să obțină un al treilea mandat se confruntă nu doar cu o opoziție politică puternică, ci și cu un obstacol constituțional major, considerat de specialiști ca fiind de nedepășit prin mijloacele convenționale. .

În cursul anului 2016, Steve Bannon a jucat un rol crucial în campania prezidențială a lui Donald Trump, asumându-și funcția de strateg șef. Succesul electoral i-a adus lui Bannon o poziție influentă în Casa Albă, unde a activat ca consilier al președintelui în primele șapte luni ale mandatului Trump.

Deși concediat ulterior, pe fondul unor suspiciuni de divulgare de informații confidențiale către presă, influența lui Bannon asupra partidului Republican și relația sa, deși la distanță, cu Trump, au rămas notabile. Această legătură este semnificativă în contextul declarațiilor repetate ale lui Trump referitoare la o posibilă candidatură pentru un al treilea mandat prezidențial. Aceste afirmații ale lui Trump se lovesc direct de prevederile clare ale Amendamentului 22 la Constituția Statelor Unite, ratificat în 1951, care limitează numărul de mandate prezidențiale la două.

Într-un discurs susținut în mai, la un eveniment al National Rifle Association, Trump a lansat o întrebare retorică, încercând să sondeze opinia publicului: „Știți, FDR (n.r. Franklin D.

Roosevelt) 16 ani, aproape 16 ani, el a avut 4 mandate. Nu știu, noi vom fi luați în considerare pentru trei mandate sau două mandate?”.

El și-a reiterat întrebarea: „Suntem de trei mandate sau de două mandate, dacă câștigăm?”, până când un participant a strigat „trei!”, moment în care Trump și-a continuat discursul. Chiar dacă Trump pare să manifeste o dorință de a depăși aceste limite constituționale, modificarea Constituției necesită un proces complex și dificil. Ar fi necesară o majoritate de două treimi în ambele camere ale Congresului (Camera Reprezentanților și Senat) pentru a propune un amendament, urmat de ratificarea acestuia de către două treimi din statele membre ale Uniunii.

Analiștii politici consideră aceste scenarii extrem de improbabile. Singura situație similară din istoria SUA a fost cea a președintelui Franklin Delano Roosevelt, ales în patru rânduri, între 1932 și 1944, anul decesului său. Această președinție îndelungată a stat la baza adoptării Amendamentului 22, o reacție directă la teama unei acumulări excesive de putere prezidențială și la potențialul de subminare a sistemului democratic american.

Amendamentul, aprobat de Congres și ratificat de 36 din cele 48 de state existente la acea vreme (în 1951), a devenit parte integrantă a Constituției americane. Numărul statelor a crescut ulterior la 50, cu includerea Alaskăi și Hawaiului în 1959.

Astfel, Amendamentul 22, rezultat direct din experiența președinției lui Roosevelt, constituie un reper important în istoria instituțională a Statelor Unite, garantând un echilibru între puterea executivă și sistemul democratic. .

Adoptarea celui de-al 22-lea Amendament la Constituția Statelor Unite ale Americii, în 1951, a marcat un punct de cotitură în istoria președinției americane, impunând o limită de două mandate pentru această funcție. Această decizie istorică a fost o reacție directă la președinția excepțională, de patru mandate, a lui Franklin Delano Roosevelt, democrat, un eveniment fără precedent în istoria americană.

Între anii 1932 și 1945, Roosevelt a condus țara, câștigând de patru ori alegerile prezidențiale, o performanță care a generat atât admirație, cât și îngrijorare profundă. Moartea sa în 1945, la vârsta de 63 de ani, survenită în urma unei hemoragii cerebrale, a pus capăt unei erei marcate de o putere prezidențială fără egal. Președinția extinsă a lui Roosevelt a alimentat temeri justificate privind concentrarea excesivă a puterii în mâinile unui singur individ.

Existau preocupări serioase că o astfel de concentrare de putere, pe o perioadă îndelungată, putea submina principiile fundamentale ale democrației americane și echilibrul puterilor prevăzut de Constituție. Această îngrijorare a fost catalizatorul care a dus la inițierea și adoptarea celui de-al 22-lea Amendament. Procesul de adoptare a fost unul complex, implicând ambele camere ale Congresului.

După aprobarea în Congres, amendamentul a trebuit ratificat de cel puțin 36 din cele 48 de state care alcătuiau atunci Statele Unite ale Americii. Ratificarea a fost finalizată în 1951, consacrând astfel limita de două mandate pentru președinție.

Este important de menționat că numărul statelor componente al SUA a crescut ulterior, cu Alaska și Hawaii adăugându-se în 1959, ajungându-se la configurația actuală de 50 de state. Astfel, legislația reflectă o reacție directă la domnia lungă și influentă a lui Franklin D.

Roosevelt, marcând un efort de a preveni o concentrare excesivă a puterii executive în viitor. .