Teatrul ne învață să nu judecăm victimele violului, ci să ne concentrăm pe vinovații reali.

Violul este o infracțiune cu un caracter profund intim, care se desfășoară, în cele mai multe cazuri, între două persoane. Dovada principală, deseori singura, este mărturia victimei, care se confruntă cu o luptă inegală: cuvântul ei împotriva cuvântului agresorului.

Chiar și în societățile considerate emancipate, o astfel de mărturie provoacă rușine și expunerea la stigmatizare. Îngrijorarea pentru protejarea și susținerea victimelor abuzurilor sexuale este o prioritate atât la nivel european, cât și la nivel național, cu numeroase programe și inițiative ale ONG-urilor. Totuși, eforturile depuse se confruntă cu o problemă mai amplă: mentalitatea publică, influențată de tradiții patriarhale și stereotipuri, care afectează și administrarea justiției. Există însă și speranțe.

Un exemplu în acest sens este piesa de teatru "Prima Facie", scrisă de dramaturga australiană Suzie Miller, care a avut premiera la Sydney în 2019, apoi la Londra și pe Broadway în 2022, obținând numeroase premii. "Prima Facie" este un spectacol unic, cu un singur personaj principal: o avocată de succes care, prin circumstanțe neașteptate, a ajuns să-și construiască o carieră apărând agresorii în procese de viol. Această situație ridică inevitabil întrebarea: cum poți apăra un monstru? Răspunsul este că nu e rolul avocatului să judece clientul.

Sistemul de justiție funcționează prin respectarea rolurilor: avocatul apără, procurorul acuză, iar instanța sau juriul decide. Fiecare prezintă o poveste, iar responsabilitatea deciziei cade asupra celor care au dreptul de a judeca.

Avocatul nu face altceva decât să prezinte cea mai favorabilă versiune a poveștii clientului, fără a judeca sau a decide. Totuși, povestea ia o turnură neașteptată: eroina noastră devine, la rândul ei, victimă a unei agresiuni sexuale, din partea unui coleg cu care se gândea să înceapă o relație serioasă.

Circumstanțele sunt potrivnice: nimeni și nimic, în afară de ea, nu poate confirma producerea violului. Cu toate acestea, violul a avut loc, într-un mod profund traumatizant.

Mărturia victimei este esențială în orice proces de viol. Pentru a elimina dubiile rezonabile, care ar putea duce la achitarea agresorului, mărturia trebuie să fie credibilă, coerentă și impecabilă.

Orice neconsistență, oricât de minoră, va fi exploatată de avocatul apărării, în special în ceea ce privește consimțământul. Sistemul anglo-saxon de justiție nu cere dovada consimțământului, ci doar demonstrarea faptului că agresorul nu știa că nu există consimțământ. În aceste condiții, opinia publică, juriul sau instanța nu îl judecă pe agresor, ci pe victimă, în funcție de credibilitatea poveștii ei.

Viitorul ei este în mâinile poliției, procuraturii, avocaților, juriului sau instanței. Chiar și o condamnare nu îi aduce înapoi demnitatea, cariera, prietenii, liniștea sufletească, ci doar traume psihice legate de sexualitate. Victima descoperă că nu poate oferi povestea impecabilă cerută de sistemul de justiție.

Nu este vorba de mărturia unui martor ocular la un accident, ci a unei persoane agresate, care rămâne doar cu imaginea actului și a agresorului imprimate în memorie. Restul detaliilor devin difuze, din ce în ce mai neclare, ceea ce le diminuează credibilitatea. Textul Suzannei Miller explică de ce multe victime ale abuzurilor sexuale aleg să nu depună plângere, preferând să interiorizeze trauma decât să o amplifice printr-un proces judiciar la rândul lui traumatizant.

De fapt, problema principală este atitudinea noastră, care în loc să ofere sprijin victimei, o rănește și mai mult. "Prima Facie" a avut recent premiera la București, la Centrul Cultural Lumina, în regia lui Andrei Huțuleac, cu o interpretare extraordinară a actriței Corina Moise. Spectacolul este un adevărat cutremur, care te bântuie multă vreme după final.

Cu cât mai multe persoane sunt afectate de acest spectacol, cu atât ne îndreptăm către o societate mai incluzivă. .