Susținere neașteptată pentru Călin Georgescu în turul al doilea: „Nu-l cunoșteam, dar amenință ordinea stabilită – îl votez!”

Adânca nemulțumire a electoratului care l-a susținut pe Călin Georgescu se manifestă printr-o frustrare profundă, oboseală cronică față de sistem și o sete de schimbare radicală. Această frustrare nu e o simplă nemulțumire, ci o acumulare de decenii de dezamăgiri, de înșelăciuni politice sistematice, de sentimentul că justiția este selectivă, iar puterea coruptă.

"Politicienii ne înșeală de atâta timp și acum suferim de altele," declară un susținător, continuând cu o comparație dură între trecut și prezent: "în comunism ne omorau dacă aveam de gând să gândim diferit, acum ne omoară cu bacterii intraspitalicești, cu mâncăruri deosebit de procesate, cu reguli doar pentru cei cu bani, cu șpăgi și influență". Această senzație de asfixiere, de lipsă de speranță, se reflectă în alegerea unui candidat despre care mulți nici măcar nu auziseră, dar al cărui mesaj de revoltă a rezonat cu o profundă nevoie de schimbare.

Un alt votant mărturisește: "Eu nu l-am votat, sincer, nici nu auzisem de el, însă chiar dacă ei nu o pot articula, cei care îl votează au frustrări și frustrări mari". Această frustrare se manifestă și printr-o dezamăgire profundă față de lipsa de transparență și de eficiență a clasei politice.

Întrebările legate de corupție, cum ar fi cazul fiului lui Iorgulescu sau al celor care i-au ucis pe copii la mare, alimentează sentimentul de impunitate al celor puternici: "Nu vă este clar de ce fiul lui Iorgulescu sau cel care i-a ucis pe copii ăia la mare au scăpat? Nu vă e clar că suntem conduși de o mafie de atâta timp?". Critica se extinde asupra managementului economic, cu întrebări directe adresate presei: "În privința datoriei externe: el are dreptate cu îndatorarea și cu lipsa de performanță? Nu are dreptate? Voi, presa, ziceți din când în când și voi „ne-am mai împrumutat cu 7 miliarde de euro în 3 luni”." De asemenea, tema avortului este abordată ca un exemplu al lipsei de responsabilitate și al unor politici sociale inadecvate.

"Se discută mult despre avort," spune un susținător al lui Georgescu. "Avortul este în proporție covârșitoare urmare a iresponsabilității celor care au făcut sex și rar urmare a violurilor.

Sau nu rar, dar în proporție minoritară. Subiectul este complex și ține de educație".

În final, votul pentru Georgescu este prezentat ca un act de protest, un strigăt disperat împotriva sistemului, alimentat de ani de dezamăgiri și de sentimentul că "ne-a ajuns". Un votant de 43 de ani rezumă sentimentul general: "Eu am 43 de ani.

Suntem mulți frustrați și suntem mulți care vor să fie bine pentru toată lumea, nu doar pentru bulele din marile orașe. Ne-am săturat ca problemele să fie băgate sub preș, inclusiv de presă.

Apare cineva care amenință aceasta ordine? Îl susțin". Această speranță, deși temperată de experiențele trecute ("Am dreptul să sper, cum am sperat și în 1996 și am luat țeapă.

Prea des ne-am luat țeapă și mi s-a bătătorit pielea, am devenit imun"), este alimentată de o dorință profundă de unitate și de înlăturare a corupției. "Eu am încercat să vă explic mecanismul și de ce a prins un astfel de mesaj.

Din frustrare, nu din TikTok. Din „ne-a ajuns”, nu din manipulare.

Că Georgescu e onest sau nu? Rămâne să vedem. Dacă nu e onest, ce ne rămâne? Ne rămâne să ne apropiem, să ne iertăm, să ne unim și să nu ne mai lăsăm conduși de tâlhari”.

Chiar și decizia de a-l vota pe Georgescu în turul al doilea a fost o reacție de protest, o manifestare a neîncrederii față de toți ceilalți candidați: "Inițial nu am vrut să votez în turul 2. De Călin nu știam nimic, în Lasconi nu cred sub nicio formă.

Văzând reacția voastră, am decis să-l votez pe ăsta, în semn de protest". .

De decenii, clasa politică ne-a dezamăgit profund, manifestându-și o lipsă crasă de responsabilitate față de cetățeni. Sub pretextul unor schimbări, ne-au menținut într-un ciclu nesfârșit de promisiuni neîmplinite, transformând suferința noastră într-o constantă.

În trecut, disidența era suprimată prin metode brutale, sub regimul comunist, gândirea independentă fiind pedepsită cu moartea. Astăzi, mecanismele de control sunt mult mai subtile, dar la fel de letale.

Suntem expuși unor pericole invizibile: infecții nosocomiale, alimente procesate excesiv, un sistem juridic care favorizează pe cei cu bani și influență, corupție endemică și un climat general de impunitate. Această realitate dură este reflectată în lipsa de transparență și în deciziile politice care avantajează doar o mică elită, în detrimentul majorităţii populației. Un exemplu relevant este situația votului din turul doi.

Mulți cetățeni, precum cel care a declarat: „Eu nu l-am votat, sincer, nici nu auzisem de el, însă chiar dacă ei nu o pot articula, cei care îl votează au frustrări și frustrări mari”, au simțit nevoia unei schimbări radicale. Chiar și în absența unei cunoașteri aprofundate a candidatului, alegerea lor a fost determinată de o profundă nemulțumire față de sistem.

Acest sentiment de frustrare este amplificat de incapacitatea autorităților de a aborda problemele fundamentale ale societății, cum ar fi problema avortului, un subiect complex care necesită o abordare multi-dimensională, pe care cel intervievat o ilustrează spunând: „Se discută mult despre avort”, exemplifică el. „Avortul este în proporție covârșitoare urmare a iresponsabilității celor care au făcut sex și rar urmare a violurilor.

Sau nu rar, dar în proporție minoritară. Subiectul este complex și ține de educație”.

Lipsa de educație sexuală și responsabilitate contribuie la această problemă, dar problema este mult mai vastă. Întrebarea privind datoria externă ridică semne de întrebare cu privire la gestionarea finanțelor publice: „În privința datoriei externe: el are dreptate cu îndatorarea și cu lipsa de performanță? Nu are dreptate? Voi, presa, ziceți din când în când și voi „ne-am mai împrumutat cu 7 miliarde de euro în 3 luni”. Lipsa de transparență în gestionarea fondurilor publice alimentează suspiciunea și sentimentul de neputință al cetățeanului.

Acesta este completat de o stare de indignare profundă față de impunitatea unor personaje influente, exemplificată prin întrebările retorice: „Nu vă este clar de ce fiul lui Iorgulescu sau cel care i-a ucis pe copii ăia la mare au scăpat? Nu vă e clar ca suntem conduși de o mafie de atata timp?”. Acest sentiment de resemnare, de „ne-a ajuns”, cum declară un cetățean, nu este rezultatul manipulării, ci al unei acumulări de dezamăgiri și nedreptăți. O persoană de 43 de ani exprimă această frustrare generalizată: „Eu am 43 de ani.

Suntem mulți frustrați și suntem mulți care vor să fie bine pentru toată lumea, nu doar pentru bulele din marile orașe. Ne-am săturat ca problemele să fie băgate sub preș, inclusiv de presă.

Apare cineva care amenință aceasta ordine? Îl susțin”. Această dorință de schimbare, alimentată de o istorie de decepții – „Am dreptul să sper, cum am sperat și în 1996 și am luat țeapă.

Prea des ne-am luat țeapă și mi s-a bătătorit pielea, am devenit imun” – explică de ce un mesaj simplu, bazat pe frustrare, a rezonat cu o parte semnificativă a populației. Este important să înțelegem mecanismul prin care un astfel de mesaj a prins: „Eu am încercat să vă explic mecanismul și de ce a prins un astfel de mesaj.

Din frustrare, nu din TikTok. Din „ne-a ajuns”, nu din manipulare.

Că Georgescu e onest sau nu? Rămâne să vedem. Dacă nu e onest, ce ne rămâne? Ne rămâne să ne apropiem, să ne iertăm, să ne unim și să nu ne mai lăsăm conduși de tâlhari”. Alegerea electorală, chiar și cea bazată pe protest, cum este ilustrată de declarația: „Inițial nu am vrut să votez în turul 2.

De Călin nu știam nimic, în Lasconi nu cred sub nicio formă. Văzând reacția voastră, am decis să-l votez pe ăsta, în semn de protest”, reflectă o stare de profundă nemulțumire.

Este o chemare la trezire, la o implicare civică reală, care depășește limitele bulelor sociale: „Realizați realitatea, scoateți capul din bulă, conectați-vă în mod real cu bătrânii, cu suferinzii, cu drogatii, cu dependenții de pariuri. În spate au drame mari și sistemul ar trebui să ajute, să ghideze, să educe.

Urmează vremuri grele și numai împreună putem trece peste ele!”. Este un apel la solidaritate și la conștientizarea faptului că doar prin un efort comun poate fi depășită această criză profundă a societății românești. .

Împlinesc 43 de ani. Mă aflu printre mulții români profund frustrați, oameni care aspiră la o viață mai bună pentru întreaga țară, nu doar pentru elitele urbane.

Suntem saturați de modul în care problemele sunt ignorate, îngropate sub preș, o practică pe care o observăm și în abordarea presei. Simțim nevoia unei schimbări radicale, a unei voci care să provoace această ordine stabilită.

Și atunci când apare cineva care pare să amenințe acest status quo, îl susțin, din simplul motiv că reprezintă o speranță, chiar dacă modestă. Această speranță e similară cu cea din 1996, an în care am fost dezamăgit.

Am fost de prea multe ori înșelați, încât pielea mi s-a îngroșat, am devenit imun la dezamăgiri. Am încercat să explic de ce un anumit mesaj a rezonat atât de puternic în rândul populației. Este vorba despre frustrare profundă, o frustrare care depășește influența rețelelor sociale, a TikTok-ului.

Este un strigăt de „ajunge!”, un strigăt al disperării, nu o manipulare ordonată. Onestitatea lui Georgescu rămâne de văzut.

Dar chiar dacă s-ar dovedi a fi neoneste, ce ne rămâne de făcut? Ne rămâne responsabilitatea de a ne apropia unii de alții, de a ne ierta, de a ne uni forțele pentru a nu mai permite ca țara să fie condusă de indivizi fără scrupule, de tâlhari. Inițial, am ezitat în privința votului din turul al doilea. Nu știam nimic despre Călin, iar în Lasconi nu am avut niciodată încredere.

Dar văzând reacția voastră, a voastră, a oamenilor, am decis să votez ca un act de protest, un gest de revoltă împotriva sistemului. Un vot dat din conștiința propriei neputință, din dorința de schimbare, o speranță de mai bine. Este imperativ să ne confruntăm cu realitatea, să ieșim din bulă noastră de confort și să ne conectăm cu adevărat la suferința semenilor noștri: bătrânii singuri, cei dependenți de droguri, de jocuri de noroc.

În spatele acestor dependențe se ascund drame profunde, iar sistemul are datoria de a oferi ajutor, îndrumare și educație. Ne așteaptă vremuri grele, dar numai împreună putem depăși aceste obstacole.

Doar uniți putem schimba ceva. .