Secrete de stat: Ecouri ale Securității lui Ceaușescu în serviciile secrete ale președinției Iohannis?

Sistemul de informații al Securității, în loc să ofere o imagine fidelă a realității, se transformase într-un instrument de propagandă, alimentând o iluzie de succes economic fără precedent. Cifrele impresionante – 25 de tone de grâu la hectar, 70 de litri de lapte pe zi de la fiecare vacă – nu erau decât simple cifre de pe hârtie, produse ale unor rapoarte optimist-trunchiate trimise Comitetului Central al Partidului Comunist Român (CC al PCR).

Realitatea din hambare și ferme era cu totul alta; abundența proclamată era o ficțiune menită să-l mulțumească pe Ceaușescu. La fel, "bunăstarea și fericirea poporului", subiect atât de drag liderului suprem, exista doar pe hârtiile oficiale, împodobite cu antetul și ștampila instituțională, mascând o realitate amarnică.

Se știa, fără îndoială, că aceste rapoarte erau false, dar această cunoaștere rămânea îngropată, neacționată. Între timp, o analiză istorică mai amănunțită dezvăluie o discrepanță semnificativă între informațiile manipulate prezentate la nivel înalt și situația reală reflectată în rapoartele operative ale Securității. Ofițerii operativi și vasta rețea de informatori și colaboratori ai Securității aveau o percepție mult mai clară a situației de criză.

Rapoartele lor interne, deși cenzurate și ținute departe de ochii conducerii, descriau o populație aflată într-o stare de disperare profundă, pe punctul de a exploda social ("explodeze mămăliga", după cum se exprimau unii informatori). Aceste rapoarte subliniau necesitatea urgentă a unor reforme politice și economice, precum și a unor îmbunătățiri substanțiale ale condițiilor de trai, pentru a preveni o revoltă populară. Paradoxal, mulți securiști "de meserie", cu acces direct la aceste informații îngrijorătoare, anticipau o revoluție iminentă.

Însă ierarhia superioară, compusă din politruci semianalfabeți, lipsiți de curajul de a-și sfida conducătorul, a preferat să se complacă în flatări și slugărnicie față de Ceaușescu, prioritizând privilegiile personale față de responsabilitatea națională. Astfel, se construise un sistem de utopie socialistă artificială, o realitate alternativă care se menținea doar în mintea camarilei conducătoare și în rapoartele oficiale false, departe de adevărul dureros al existenței zilnice a românilor. .

Analiza istoricului recent relevă o coincidență îngrijorătoare: asemănări semnificative între situația din România anilor 1980-1990, perioadă marcată de represiunea ceaușistă și dificultăți economice extreme pentru populație, și contextul actual. Această paralelism se manifestă în primul rând printr-o degradare evidentă a capacității serviciilor secrete românești.

Instituțiile responsabile de securitatea națională demonstrează o incapacitate flagrantă de a identifica și contracara pericolele care amenință stabilitatea țării. Politizarea excesivă, combinată cu o conducere marcată de aroganță și preocupări exclusiv personale, cum sunt vizitele la cursele de Formula 1, ilustrează doar o parte din problemele profunde ale acestor servicii. Privilegiile abuzive ale unor șefi, în detrimentul eficienței operaționale, împiedică furnizarea unui feedback pertinent asupra stării națiunii.

Cu un buget enorm, comparabil cu cel al Securității din timpul lui Ceaușescu, și o structură imensă, aceste servicii par a fi complet inutile, consumând resurse publice fără a-și îndeplini misiunea fundamentală. Anularea alegerilor prezidențiale, un precedent fără egal într-o societate democratică, amplifică această stare de alertă. Măsura a generat suspiciuni profunde la nivel european, conducând la excluderea oficialilor români de la importante întâlniri internaționale.

Aceasta nu este o simplă coincidență, ci o consecință directă a lipsei de credibilitate a instituțiilor statului român. Justificarea oficială a acestei decizii se bazează pe un presupus pericol grav la adresa democrației. Însă lipsa unor probe concrete, a unor dovezi solide care să susțină aceste afirmații, generează îndoieli serioase.

Retorica politică nu poate înlocui argumentele fundamentate. Deciziile controversate, care se situează la limita democrației, riscă să ascundă interese oculte. Lipsa de transparență este copleșitoare.

Întrebările cruciale rămân fără răspuns: cine a finanțat această presupusă ingerință externă? Cât s-au cheltuit? Când au avut loc plățile? Cui i-au fost efectuate? Ce legi au fost încălcate, precizând articolul și alineatul? Cine sunt vinovații, cu nume, prenume și funcții? Ce măsuri legale s-au luat? Tăcerea oficială este profund neliniștitoare. Afirmația președintelui Klaus Iohannis, potrivit căreia "este greu de demonstrat", este de-a dreptul uluitoare, subminând încrederea publică. Serviciile secrete, care ar trebui să dețină răspunsurile, nu au oferit decât declarații vagi, lipsite de probe concrete, asemănătoare unor opinii exprimate într-un talk-show, departe de concluziile profesionale ale unor experți în securitate națională.

Fără dovezi, aceste declarații se reduc la simple afirmații politice, lipsite de valoare. În consecință, anularea votului românilor este nejustificată, întrucât electoratul a fost format din oameni reali, nu din entități abstracte. Așa cum s-a întâmplat și în Decembrie 1989, în această situație, poporul, nu clasa politică, este Marele Judecător.

Dar în lipsa unor probe, încrederea în justiție și în instituțiile statului este erodată. Cu cât trece timpul și cu cât vorbele goale înlocuiesc dovezile, cu atât mai mare va fi convingerea că democrația românească este într-un pericol iminent.

Această lipsă de transparență și de responsabilitate poate reprezenta o lovitură fatală pentru democrația română. .