Psihiatria, armă politică: cazul lui Vasile Paraschiv, internat cu forța pentru dorința de a forma un sindicat

În prima decadă a regimului socialist din România, sistemul spitalicesc de psihiatrie a cunoscut o extindere semnificativă. Cu toate acestea, Partidul Comunist, preocupat de a prezenta o imagine a prosperității și a succesului social, manifesta o tendință de a minimiza și a subraporta prevalența bolii psihice în societate.

Această strategie se încadra în eforturile de propagandă ale partidului, care își propunea să demonstreze superioritatea comunismului față de capitalism în toate domeniile vieții sociale, inclusiv în ceea ce privește sănătatea mintală. O astfel de abordare, deși aparent a contribuit la o imagine pozitivă a societății socialiste, a ignorat realitatea dificultăților reale cu care se confruntau indivizii care sufereau de boli psihice, limitând accesul la tratament și la îngrijiri adecvate.

Paradoxal, extinderea sistemului spitalicesc de psihiatrie se dovedea a fi o strategie politică menită să ascundă realitatea bolii psihice, contribuind la o percepție distorsionată a problemei și la un acces inegal la asistență medicală, în detrimentul pacienților. .

România s-a remarcat tragic, în perioada comunistă, prin utilizarea internărilor psihiatrice ca instrument de reprimare a opozanților politici. Această practică, alături de dispariții, accidente suspecte și morți misterioase, a fost o strategie de menținere a controlului prin inducerea fricii în rândul populației. Că persecuția psihiatrică a disidenților a fost o politică de stat este confirmată chiar de către Nicolae Ceaușescu, într-un discurs adresat studenților din București în octombrie 1968.

„Oare ar mai putea cineva să gândească că în România ar fi posibil să se găsească forțe sociale în stare să pună în pericol orânduirea noastră socialistă? Eu cred că nu. Fără îndoială, tovarăși, că niciun muncitor, nici un țăran cooperatist, nici un intelectual nu ar admite cuiva să pună în discuție trăinicia și forța socialismului în România.

Sigur, nebuni se mai pot găsi și se vor găsi întotdeauna. Dar pentru nebuni societatea noastră socialistă dispune de mijloacele necesare, inclusiv cămașă de forță.” Ion Vianu, medic la clinica de psihiatrie universitară din spitalul Gheorghe Marinescu (astăzi, Obregia), a fost martor la discuții între responsabilii psihiatriei naționale, unde se planifica întărirea securității în spitalele psihiatrice speciale pentru bolnavii periculoși.

Se discuta despre încercuirea acestor spitale cu sârmă ghimpată, paznici înarmați și câini special dresați. Un caz emblematic este cel al lui Vasile Paraschiv, un muncitor sindicalist din Ploiești. La 28 iulie 1969, el a fost arestat și dus la spitalul psihiatric din Urlați, fiind prima lui internare forțată, care a durat cinci zile.

Paraschiv, fost membru al Partidului Comunist din care demisionase în 1968, se implica activ în demersuri pentru înființarea unui sindicat liber. Activitatea sa l-a expus la numeroase abuzuri, inclusiv de natură psihiatrică: arestări, bătăi, amenințări cu moartea.

În 1976, a fost arestat din nou și i-a fost inventat diagnosticul de „paranoia”. Un an mai târziu, a fost internat timp de 45 de zile la Spitalul Săpoca, unde a primit medicamente, cel mai probabil narcoleptice, conform scrierilor lui Ion Vianu.

Evaluarea lui Paraschiv în Franța, un an mai târziu, nu a relevat niciun diagnostic psihiatric. Ion Vianu subliniază că psihiatrii aveau posibilitatea de a se opune utilizării profesiei lor ca instrument de represiune, iar unii au și făcut-o, dar presiunile au fost prea mari pentru mulți. Mai multe informații despre persecuția psihiatrică a disidenților politici și despre moștenirea comunismului în sistemul de sănătate mintală din România pot fi găsite în dosarul „Un sistem în terapie”, pe Snoop.ro. Această serie de jurnalism în profunzime analizează sistemul de sănătate mintală din România, explorând eșecurile, provocările și soluțiile necesare pentru o reformă autentică și eficientă.

.