Prăbușirea lui Bashar al-Assad: Triumful lui Recep Erdogan?

Multe voci din Ankara, capitala Turciei, reflectă o anxietate ascunsă sub aparența triumfului public al președintelui Recep Tayyip Erdoğan în contextul situației din Siria. În timp ce Erdoğan se prezintă, așa cum afirmă Ezgi Basaran, profesor la Oxford și autoarea cărții „Noul spirit al islamismului”, ca „câștigătorul suprem pe plan intern”, plasându-se într-o ligă aparte față de opoziție și savurând intens lumina reflectoarelor, în culise se conturează o altă realitate.

Această realitate este marcată de incertitudine și îngrijorare cu privire la evoluțiile rapide din Siria și riscul ca victoria declarată să degenereze într-un haos generalizat. Întrebările cu privire la menținerea controlului asupra situației siriene, aflate în flux constant, sunt omniprezente în cercurile de putere din Ankara.

Se pune problema capacității de a gestiona consecințele pe termen lung ale intervenției militare și politice turcești în Siria, precum și a impactului acestora asupra stabilității interne a Turciei. Prioritatea absolută a lui Erdoğan, lider veteran al Turciei, pare a fi exploatarea acestui avantaj politic intern, insistând asupra rolului său unic de garant al ordinii naționale într-un context de instabilitate crescândă.

El se poziționează ca singurul lider capabil să domolească haosul și să mențină controlul într-o situație geopolitică extrem de complexă și volatilă, o imagine pe care o cultivă cu grijă în fața opiniei publice. Această strategie, însă, nu elimină preocupările din interiorul guvernului, care se confruntă cu provocarea de a transforma victoria aparentă în Siria într-un câștig real și durabil, evitând declanșarea unor evenimente neprevăzute. .

În contextul incertitudinilor politice care definesc noua situație din Siria, președintele turc Recep Tayyip Erdogan profită de haos pentru a-și intensifica operațiunile militare împotriva populației kurde din nord-estul Siriei, o regiune cunoscută sub numele de Rojava. Această acțiune, susținută de miliția SNA și de o forță militară turcă de 10.000 de oameni dislocată în Siria, a vizat, în prima fază, capturarea orașelor Tel Rifaat și Manbij, două centre strategice cu o importanță crucială în zona kurdă.

Cucerirea lui Manbij, luni, marchează un pas important în ofensiva turcă. Ambițiile lui Erdogan se extind dincolo de aceste victorii tactice imediate. Planul său strategic urmărește o epurare completă a zonei de frontieră cu Siria, până în est, către granița cu Irakul.

Această acțiune are drept scop consolidarea influenței forțelor pro-turce în regiune, creând astfel condițiile favorabile pentru returnarea a peste trei milioane de refugiați sirieni aflați în prezent în Turcia. Prezența unui număr atât de mare de refugiați sirieni pe teritoriul turc generează nemulțumire în rândul populației, motiv pentru care Erdogan, de-a lungul anilor, a încercat să faciliteze repatrierea acestora, acțiune justificată atât prin necesități politice interne, cât și printr-un discurs public care accentuează fraternitatea și solidaritatea.

Însă, dincolo de retorică, se ascunde o strategie profund calculată, având ca obiectiv final controlul asupra teritoriilor siriene recent eliberate. Potrivit lui Basaran, "fiind un neoliberal pragmatic până în miezul său, principala sa ambiție pentru Siria în acest moment este reconstrucția. Acest lucru ar asigura ca rețeaua sa clientelistă – compusă în principal din companii de construcții – să obțină contracte profitabile.” Această perspectivă economică este esențială pentru înțelegerea motivelor care stau la baza intervenției militare turcești.

Reconstrucția Siriei ar reprezenta un avantaj enorm pentru rețeaua clientelară a lui Erdogan, oferind oportunități lucrative pentru companiile de construcții afiliate. Cu toate acestea, Erdogan, un actor experimentat al scenei politice regionale, este conștient de complexitatea situației și de riscurile implicate. Înainte de a se bucura de beneficiile unor potențiale acorduri de reconstrucție, ale unor tabere de refugiați goale și ale unei mișcări kurde neutralizate, Erdogan trebuie să ia în considerare numeroase variabile imprevizibile.

Interacțiunea complexă între etnii, loialități și patroni rivali face extrem de dificilă atingerea unei victorii definitive. Mulțumirea unui aliat local ar putea, paradoxically, să-l înstrăineze pe altul, generând noi conflicte. Un element crucial în definirea succesului acestei strategii este atitudinea Statelor Unite ale Americii.

Prezența a aproximativ 900 de trupe americane în zonă, care sprijină Forțele Democratice Siriene (SDF), o miliție predominant kurdă și un aliat esențial în lupta împotriva Statului Islamic (Daesh), ar putea influența semnificativ evoluția situației. Suportul american pentru SDF reprezintă un obstacol major în atingerea obiectivului lui Erdogan de îndepărtare a grupurilor kurde de la granița cu Turcia.

.

Experiența vastă a lui Erdogan în arena politică regională îl face conștient de complexitatea situației din Siria și de riscurile implicate în ambițiile sale. Proiectul său de reconstrucție, de golire a taberelor de refugiați și de înfrângerea completă a militantismului kurd se confruntă cu obstacole majore, generate de o rețea intricată de etnii, loialități conflictuale și interese rivale ale unor puteri regionale și internaționale.

Orice acțiune, oricât de bine intenționată, riscă să genereze efecte secundare nedorite și imprevizibile. Satisfacerea unui aliat local ar putea, de exemplu, să genereze o reacție negativă și ostilitate din partea altuia, complicând și mai mult situația și potențial subminând eforturile Turciei.

Un factor determinant în succesul sau eșecul acestei strategii îl reprezintă atitudinea Statelor Unite ale Americii. Prezența a aproximativ 900 de militari americani în zonă, care susțin Forțele Democratice Siriene (SDF), o miliție predominant kurdă și un aliat cheie în lupta împotriva Statului Islamic (Daesh), constituie o piedică semnificativă pentru atingerea obiectivului turc de îndepărtare a grupurilor kurde de la granița cu Turcia.

Această situație evidențiază interdependența complexă a factorilor interni și externi și necesitatea unei strategii extrem de atente și nuanțate din partea Turciei, care să ia în considerare nu doar obiectivele pe termen scurt, ci și consecințele pe termen lung ale acțiunilor sale în regiune. Ambiția de a obține o victorie totală în acest context multi-dimensional pare, în prezent, o utopie.

Echilibrul fragil dintre diferitele interese implicate necesită o abordare diplomatică subtilă și o înțelegere profundă a dinamicii regionale, pentru a evita escaladarea conflictului și agravarea situației umanitare deja precare. .