Mârșăvie politico-jurisdicțională dezvăluită: Analiza renumărării voturilor

Curtea Constituțională a României s-a confruntat cu o situație complexă în timpul procesului de validare a primului tur al alegerilor prezidențiale. Cererea lui Terheș, care reclama fraudarea alegerilor, se baza pe ceea ce se poate considera o probatură fragilă: trei perechi de procese verbale indicând dispariția unor voturi din totalul lui Ludovic Orban, fără ca acestea să fie atribuite Elenei Lasconi, ci altor candidați.

Această lipsă de dovezi directe, care să demonstreze o manipulare intenționată în favoarea unui anume candidat, ar fi trebuit să conducă la o respingere promptă a cererii, în conformitate cu practica anterioară a CCR în cazuri similare, cum ar fi cele din 2009 și 2014, în care contestațiile lui Mircea Geoană și Monica Macovei au fost analizate cu o rigoare mult mai mare, fiind examinate amănunțit toate acuzațiile și probele prezentate. Însă, în primă ședință, judecătorii CCR au decis, în unanimitate, o amânare cu 24 de ore a pronunțării verdictului, dispunând concomitent renumărarea voturilor din toate secțiile, o operațiune evident imposibilă de realizat în termenul stabilit. Opinia disidentă, prezentată ulterior, oferă o explicație intrigantă pentru această decizie aparent nejustificată: amânarea a coincis cu o ședință CSAT convocată de președinte pentru analizarea unor posibile fraude electorale cu implicarea unor actori externi, statali sau non-statali.

Judecătorii CCR au dorit, se pare, să observe dacă constatările CSAT ar aduce elemente noi în cauză. Această justificare, însă, nu explică de ce nu s-a respins cererea lui Terheș imediat, având în vedere lipsa probelor și caracterul nemotivat al acesteia, așa cum subliniau și judecătoarele disidente, care considerau că cererea trebuia respinsă fie pe 28, fie pe 29 noiembrie.

Data limită pentru validarea turului I, 29 decembrie, nu era în niciun fel afectată de o amânare. Cu toate acestea, surprinzător, majoritatea CCR a amânat din nou verdictul, până luni, 2 decembrie – adică după alegerile parlamentare. Comunicatul CCR nu a specificat dacă decizia a fost unanimă, însă opiniile disidente confirmă faptul că cel puțin două judecătoare s-au opus ferm acestei amânări, considerând-o o bulversare a calendarului electoral.

Această acțiune a CCR a ignorat principala cerință legală, respectiv aceea că „cererea trebuie motivată și însoțită de dovezile pe care se sprijină”. Curtea a acceptat, practic, alegațiile lui Terheș fără nicio verificare minimă, dispunând renumărarea doar pentru a “înlătura oricăror îndoieli cu privire la corectitudinea alegerilor”.

Ironia situației rezidă în faptul că documentația completă a alegerilor se afla deja la CCR, fiind trimisă de BEC, deci CCR nu avea nevoie de clarificări suplimentare de la BEC. Opinia disidentă relevă un aspect tulburător: CCR nu avea nevoie de probe concrete, ci de un pretext pentru a amâna validarea până după alegerile parlamentare. Terheș a furnizat acest pretext.

Această ipoteză este consolidată de faptul că renumărarea a fost sistată luni, 2 decembrie, fără a se aștepta rezultatul final, iar cererea lui Terheș a fost respinsă, din nou cu unanimitate de voturi (deși unanimitatea nu este referitoare la momentul respingerii cererii, ci doar la actul respingerii în sine). Alegerile parlamentare s-au desfășurat, deci, sub umbra incertitudinii legate de finaliștii prezidențiali, PSD beneficiind de o speranță artificială menținută de această situație.

Rezultatul electoral al PSD, de doar 22%, unul dintre cele mai slabe din istorie, subliniază costul enorm al acestei strategii, care a compromis profund încrederea în Curtea Constituțională. La acest aspect se adaugă alte două decizii CCR, considerate controversate și favorabile PSD: eliminarea Dianei Șoșoacă din cursă și anularea scrutinului prezidențial în afara termenului legal, ambele decizii cu potențial de a influența rezultatul final în favoarea lui Marcel Ciolacu. .