Lelia Munteanu exclamă: „Of, ce veste!”
Sursa imagine:
Un text emoționant despre moartea subită a lui Lucian Nemoiu de la Aleph, prietenul autorului, în Ajunul Crăciunului. După o seară petrecută alături de prieteni, marcată de voie bună și amintiri, Lucian a suferit un atac de cord. Autorul își exprimă durerea și deznădejdea, contrastând bucuria pregătirilor de Crăciun cu tragedia neașteptată. Întrebarea dureroasă a cum să explice copiilor moartea lui Lucian îi frânge inima. Textul începe cu o citare a lui Bahya ben Asher din Saragossa despre imprevizibilitatea vieții, subliniind tragicul eveniment.
VREMEA
CURS VALUTAR
Alte Stiri
Crăciunul se apropia, iar pregătirile erau în toi. Braduțul era împodobit, dulciuri aşteptau cuminţi sub ramurile lui, pregătite pentru bucuria copiilor.
Luminile sclipeau atât în casă, cât și în curtea îmbrățișată de gerul iernii. Cadourile erau gata, planurile făcute, atmosfera era una de sărbătoare autentică.
Însă, o veste neașteptată avea să tulbure această armonie. Un mesaj de la Lucian, prietenul de suflet, mi-a tulburat liniștea: "".
Alături, o fotografie din vara trecută, surprinzând o seară relaxantă în curte, la un pahar de șpriț, ne reamintea de momentele petrecute împreună. Răspunsul meu a fost prompt: "<Dacă vă adunaţi deseară, ies şi eu.
O să ajung ceva mai târziu, dau un semn>". Deși nu eram în cea mai bună dispoziție, dorința de a-i revedea, de a împărtăși povești și vorbe fără rost, de a-i asigura că nu eram supărat, doar preocupat de grijile mele, m-a împins să accept invitația. Seara ne-a adus împreună, la foișorul lui Lucian, ca în vremurile bune.
Energia grupului ne-a purtat într-o vâltoare de conversații, de la amintiri din copilărie la dezbateri aprinse pe teme politice, extratereștri, fizica cuantică, glume hazlii și chiar discuții despre femei – subiecte care, deși nu mai eram tineri de 25 de ani, au reușit să ne distreze. Râsetele au umplut aerul, iar timpul a trecut neobservat.
Ne-am mutat de la foișor la vecini, aproape că am fi pornit și la o plimbare prin oraș. Puteam să stăm așa până de Crăciun, dar inevitabilul s-a apropiat.
Dimineața ne-a prins încă împreună. " <Vedem mâine care e planul, de Crăciun.
Acas' cu noi! Hai, somn uşor>!", a fost ultima noastră conversație din acea seară memorabilă. Somnul însă a fost departe de a fi ușor.
O tragedie neașteptată a lovit: un atac de cord l-a răpus pe Lucian. Șocul a fost enorm. Realitatea dureroasă s-a năruit peste noi: "Păi, ăsta era planul pe care-ai vrut să ni-l propui? Să ne chemi la colindat cu lumânare?! Şi coroană, în loc de coroniţe de Crăciun?".
Îndoiala și necredința ne-au copleșit. Nici soția lui, nici prietenii, nici vecinii nu puteau accepta ideea că Lucian nu mai era.
Cel mai greu era gândul la copii, care încă nu știau despre moartea tatălui lor, o veste imposibil de explicat în prag de Crăciun. Cum le-am fi putut explica lor, micuților care asocia Crăciunul cu Nașterea, veselie și daruri, că magia sărbătorii fusese spulberată de o tragedie atât de mare? Cum să le spui că Moș Crăciun nu le mai aduce cadouri anul acesta?" .
