Legea Țapului Ispășitor: Ion Cristoiu despre Ana Pauker
Sursa imagine:
Deschiderea arhivelor secrete după căderea comunismului a confirmat legi interne ale partidelor comuniste, precum cea a autodistrugerii făuritorului de mecanisme represive (exemplificat de Lucrețiu Pătrășcanu, implicat în procese politice inechitabile, precum cel al lui Iuliu Maniu și Ion Mihalache, și ulterior victima propriului sistem), și a țapului ispășitor (exemplificat de Ana Pauker). Ana Pauker, înlăturată în 1952, a devenit țapul ispășitor al lui Gheorghiu-Dej, purtând vina colectivizării forțate și a proceselor politice. Chiar și după moartea sa în 1960, și după 1989, imaginea sa a fost exploatată de Ceaușescu și național-comuniști pentru a minimaliza responsabilitatea comuniștilor români în crimele regimului.
VREMEA
CURS VALUTAR
Alte Stiri
Figura Anei Pauker în istoria comunismului românesc se conturează ca o emblemă a țapului ispășitor, o victimă sacrificială a jocurilor politice postbelice. Eliminarea sa de la putere în 1952 marchează începutul unei campanii de denigrare sistematică orchestrate de Gheorghiu-Dej, care a folosit-o ca instrument pentru a-și asigura propria supraviețuire politică și pentru a evita presiunile lui Hrușciov legate de destalinizare.
Pentru a demonstra Kremlinului că România deja trecuse printr-un proces de destalinizare, Gheorghiu-Dej a instrumentalizat „demascarea devierii de dreapta” din mai 1952, un eveniment care a coincis cu căderea Anei Pauker. Cu o măiestrie politică remarcabilă, el a proiectat asupra acesteia întreaga responsabilitate pentru crimele regimului comunist, inclusiv colectivizarea forțată și procesele politice, deși el însuși deținea funcția de lider al partidului în acea perioadă.
Această strategie a permis lui Gheorghiu-Dej să se prezinte ca un reformator, în timp ce Ana Pauker devenea personificarea trecutului întunecat al comunismului românesc. Moartea Anei Pauker în vara anului 1960 nu a pus capăt acestei strategii de manipulare a memoriei.
Dimpotrivă, imaginea ei a continuat să fie exploatată de propaganda oficială. De fiecare dată când amenințarea destalinizării se profila la orizont, figura Anei Pauker era readusă în prim-plan, făcând obiectul unor noi campanii de denigrare, prezentată ca o „statuie nu numai răsturnată prin lovitura cu cotul, dar și spartă, bucată cu bucată”, așa cum o percepea Gheorghiu-Dej și anturajul său.
Astfel, Ana Pauker a devenit un simbol al victimei politice, folosită pentru a consolida puterea lui Gheorghiu-Dej și a justifica deciziile sale controversate într-o perioadă marcată de tensiuni geopolitice intense și de presiuni ideologice din exterior. .
