Ion Cristoiu: O rețea de influență omniprezentă?
Sursa imagine:
Romanul lui Dinu Săraru, „Ciocoii noi cu bodyguard”, analizează relația dintre politicieni și oameni de afaceri în România postdecembristă. Scena descrisă prezintă arestarea preventivă a lui Dandu Patricianul, după ce acesta s-a apropiat de partidul lui Ică Gorun, aflat în opoziție cu partidul lui Coriolan Pomposu. Romanul, considerat de unii un roman-cu-cheie, cu personaje asemănătoare lui Adrian Năstase, Dinu Patriciu, Petre Roman și Ion Iliescu, evidențiază mecanismele corupției și modul în care puterea politică este folosită pentru a controla mediul de afaceri. Săraru ilustrează cum, în haosul postdecembrist, îmbogățirea a depins de sprijinul politic, iar lupta împotriva corupției apare ca o comedie, cu arestări selective și înlocuirea unor rechini ai economiei cu alții din aceeași clientelă politică.
VREMEA
CURS VALUTAR
Alte Stiri
Turbulențele economice și politice din anii post-decembriști au generat un sistem profund corupt, în care ascensiunea financiară era inextricabil legată de favorurile partidelor aflate la putere. Această simbioză nocivă a creat un mecanism pervers: accesul la resurse și oportunități economice era condiționat de loialitatea față de partidul dominant.
Pentru membrii acestei clientelei politice, instrumentele puterii erau utilizate fără reținere. Hotărâri de guvern au fost emise cu precădere în favoarea unor afaceri specifice, licitațiile publice erau trucate în beneficiul unor antreprenori selectați, legi adaptate la interesele unor grupuri restrânse au fost adoptate cu ușurință în Parlament, iar numirea unor miniștri a fost influențată direct de aceste interese oculte.
Alți oameni de afaceri, în lipsa unor relații directe cu guvernanții, apelau la metode mai subtile, dar la fel de eficiente: presiuni asupra sistemului judiciar prin intermediul unor telefoane discrete, finanțarea unor campanii de presă favorabile și organizarea unor demonstrații menite să influențeze opinia publică. Plata pentru aceste servicii era consistentă, reprezentând contribuții substanțiale la finanțarea partidelor respective, consolidând astfel un cerc vicios de corupție. Rezultatul acestui sistem a fost o generalizare a corupției, fiecare partid având propriul său anturaj de oameni de afaceri compromiși.
Lupta împotriva corupției, în aceste condiții, se transformă într-o grotescă mascaradă, o comedie tragică jucată pe scena vieții publice, cu publicul format din cetățeni neputincioși și dezamăgiți. Anchetele penale, deși prezentate ca un instrument de combatere a infracțiunilor economice, se integrează perfect în acest mecanism.
Când partidul de la putere simte presiunea opiniei publice, selectează un dosar de pe o listă lungă de infracțiuni, îl "aruncă" în spațiul public și declanșează, aparent, o amplă investigație. Alegerea victimei nu este întâmplătoare.
Persoana vizată poate fi un om de afaceri care și-a epuizat utilitatea politică și poate fi sacrificat pentru a demonstra o aparentă luptă împotriva corupției, sau un concurent incomod, înlocuit cu un alt membru al clientelei politice, la fel de compromis. Dispariția unui actor important din acest joc corupt nu afectează sistemul în ansamblu; un altul îi va lua locul, menținând astfel echilibrul precar al puterii și corupției.
Întrebarea "De ce sunt arestați doar unii?" rămâne fără răspuns coerent, evidențiind natura selectivă și instrumentală a "luptei" împotriva corupției. .
