Groenlanda: Achiziția controversată a SUA – trei insule din Atlantic cumpărate de la Danemarca acum un secol și implicațiile lui Trump

Insulele Virgine Americane, alcătuite din cele trei insule fermecătoare Saint Croix, Saint John și Saint Thomas, reprezintă astăzi o bucată de istorie vie a expansiunii teritoriale americane. Achiziția acestor teritorii, un capitol semnificativ din istoria Statelor Unite, s-a consumat acum mai bine de un secol, printr-o tranzacție comercială cu Danemarca.

Această achiziție, finalizată cu succes, a adăugat arhipelagului caraibian o nouă dimensiune strategică și geopolitică pentru Statele Unite. Imaginea acestor insule, înconjurate parcă de o aură de mister și istorie, evoca imediat o poveste fascinantă, o saga a explorării, a colonizării și, în final, a integrării într-un context mult mai amplu.

Amplasarea lor geografică strategică în Caraibe, a făcut din aceste trei insule un obiectiv de interes pentru puterile coloniale de-a lungul secolelor. De la influența daneză la integrarea în Statele Unite, Insulele Virgine Americane poartă în ele amprenta unor evenimente istorice importante, care continuă să modeleze identitatea și cultura acestei regiuni exotice.

Tranzacția, finalizată cu succes în urmă cu peste un secol, a marcat un moment cheie în extinderea influenței americane în regiunea Caraibelor, adăugând un nou capitol captivant la istoria complexă a acestor insule paradisiace. .

Ambițiile comerciale și geopolitice ale Danemarcei în epoca modernă timpurie au dus la o prezență neașteptată în Caraibe, o zonă considerată, inițial, mai puțin atractivă de marile puteri coloniale precum Spania, Franța sau Marea Britanie. În contextul secolului al XVII-lea, marcat de o competiție acerbă pentru exploatarea resurselor Lumii Noi, Danemarca, deși un actor mai mic pe scena internațională, a demonstrat o surprinzătoare capacitate de expansiune.

Strategia daneză a constat în dezvoltarea unei flote comerciale puternice și în stabilirea de forturi și avanposturi în Africa, Asia și America de Nord, inspirându-se din modelul britanic al Companiei Indiilor de Est. În 1671, Danemarca a înființat propria Companie Daneză a Indiilor de Vest și Guineei, având ca obiectiv principal administrarea coloniilor daneze din Caraibe și exploatarea resurselor extrem de profitabile ale acestei regiuni, în special zahărul și tutunul. Această inițiativă a marcat un moment decisiv în istoria relației Danemarcei cu arhipelagul caraibian.

Achiziționarea insulelor Saint Thomas (între 1665 și 1672), Saint John (1718) și Saint Croix (1733, de la Franța) a dus la formarea Indiilor de Vest Daneze, cunoscute astăzi ca Insulele Virgine Americane. Dezvoltarea economică a acestor insule a fost strâns legată de cultivarea trestiei de zahăr, o activitate intensivă în muncă care s-a bazat în mod crucial pe sclavia importată din Africa.

Comerțul transatlantic cu sclavi a devenit astfel un element esențial al economiei coloniale daneze. Însă, după abolirea sclaviei în 1847, economia Indiilor de Vest Daneze a intrat într-o perioadă de declin. Plantațiile, mici și învechite, au fost depășite de tehnologiile și metodele agricole moderne din Statele Unite și de pe alte insule mai mari din Caraibe.

Administrarea acestor teritorii a devenit din ce în ce mai costisitoare pentru Danemarca, creând o oportunitate pentru Statele Unite. Încă din timpul Războiului Civil American (1861-1865), SUA au început să manifeste un interes strategic și economic față de Insulele Virgine Daneze, văzându-le ca un potențial atu pentru protejarea intereselor economice în Caraibe și pentru prevenirea preluării lor de către o altă putere străină, în special Germania, așa cum a observat istoricul Isaac Dookhan în revista Caribbean Studies: „În anii 1880 și 1890, suspiciunile erau îndreptate în principal împotriva Germaniei, care își manifesta interesul față de America Latină. Faptul că compania germană de transport maritim Hamburg-American Line folosea St.

Thomas ca stație obișnuită de realimentare tindea să exacerbeze aceste suspiciuni”. Prima încercare a SUA de a achiziționa insulele a avut loc în 1867, prin negocierile dintre Secretarul de stat William Henry Seward și Danemarca, dar tratatul a fost respins de Senat din cauza unor sentimente anti-expansioniste și a unor dispute politice interne. Negocierile au fost reluate în anii 1890, dar au fost întrerupte de Războiul Hispano-American din 1898.

După ce SUA au devenit o putere imperială, au reluat negocierile în 1902, dar de această dată înțelegerea a fost respinsă de legislativul danez. Punctul culminant al acestei lungi negocieri a avut loc în timpul Primului Război Mondial. În 1915, temându-se de o posibilă preluare germană a insulelor, președintele Woodrow Wilson și secretarul său de stat, Robert Lansing, au exercitat o presiune considerabilă asupra Danemarcei.

Lansing a lăsat să se înțeleagă că, în lipsa unei vânzări voluntare, SUA ar putea recurge la forță. Sub presiunea acestui ultimat, Danemarca, o țară neutră în război, a cedat.

Tratatul de vânzare a fost semnat pe 16 ianuarie 1917 de președintele Wilson și, după un referendum, insulele au fost transferate oficial Statelor Unite pe 31 martie 1917, Danemarca primind în schimb 25 de milioane de dolari în aur. Integrarea Insulelor Virgine în Statele Unite nu a fost lipsită de controverse. Locuitorii insulelor nu au obținut imediat cetățenia americană, ci doar „naționalitate americană” în 1920, după cum a precizat secretarul de stat de atunci, cetățenia fiind acordată abia în 1932.

Dreptul de vot complet, inclusiv alegerea propriului guvernator, a fost obținut abia în 1970. În prezent, Insulele Virgine Americane sunt un teritoriu neîncorporat al SUA, locuitorii având un delegat în Congres fără drept de vot.

De asemenea, nu au drept de vot la alegerile prezidențiale. Pe plan internațional, statutul lor de paradis fiscal le-a atras atenția negativă, fiind incluse pe lista Uniunii Europene a jurisdicțiilor care refuză să coopereze cu autoritățile fiscale europene. Discuțiile recente despre o eventuală achiziție a Groenlandei de către SUA, sugerată de președintele Trump, au reaprins discuții despre relația complexă dintre SUA și foștii teritorii daneze.

Premierul danez Mette Frederiksen a răspuns ferm declarațiilor lui Trump, afirmând că „Groenlanda a spus clar că nu este de vânzare” și „aparține groenlandezilor”. Ministrul danez de externe Lars Løkke Rasmussen a reiterat această poziție, subliniind dreptul Groenlandei la autodeterminare și respingând orice idee de transfer de suveranitate către SUA.

Declarațiile lui Trump au fost aspru criticate de Franța și Germania, cancelarul Olaf Scholz menționând o „anumită lipsă de înțelegere” în privința acestor declarații. .

Interesul Statelor Unite pentru Indiile de Vest Daneze, formate din insulele St. Thomas, St.

John și St. Croix, a fost un proces îndelungat, marcat de negocieri complexe și de schimbări geopolitice majore.

Deși inițial considerate de puterile coloniale europene, inclusiv Danemarca, ca fiind insule cu o rentabilitate economică limitată, potențialul plantațiilor de trestie de zahăr, alimentat de o forță de muncă sclavă importată din Africa, a reprezentat, de fapt, motivația principală a colonizării daneze. Sclavia a devenit o piatră de temelie a economiei coloniale daneze în Caraibe, integrându-se profund în complexul comerț transatlantic cu sclavi.

Abilitatea sclavilor de a genera profit din plantațiile de trestie de zahăr a fost esențială pentru Danemarca, însă abolirea sclaviei în 1847 a schimbat radical această ecuație economică. Eliberarea sclavilor a lăsat în urmă o situație economică precară pe insule. Plantațiile, mici și depășite tehnologic, se aflau într-o stare de epuizare, neputând concura cu producția industrială mai eficientă din Statele Unite și din alte insule mai mari din Caraibe.

Această situație a condus la dificultăți financiare crescânde pentru Danemarca în gestionarea coloniilor sale din Caraibe, costurile administrative devenind din ce în ce mai mari spre sfârșitul secolului al XIX-lea. Încă din timpul Războiului Civil American (1861-1865), interesul strategic și economic al Statelor Unite față de Indiile de Vest Daneze a început să crească. Oficialii americani considerau că aceste insule ar putea servi drept o importantă protecție pentru interesele economice americane în regiune, oferind totodată un punct strategic vital.

Îngrijorarea majoră era reprezentată de posibilitatea ca o putere străină ostilă, în special Germania – suspiciuni alimentate de folosirea frecventă a portului St. Thomas de către compania germană de transport maritim Hamburg-American Line, așa cum a subliniat istoricul Isaac Dookhan în revista Caribbean Studies – să preia controlul insulelor înaintea Statelor Unite. Prima tentativă de achiziție a insulelor a avut loc în 1865, imediat după încheierea Războiului Civil, prin negocierile purtate de secretarul de stat William Henry Seward cu Danemarca.

Deși un tratat a fost semnat în 1867, acesta a fost respins de Senatul american, din cauza unui sentiment anti-expansionist generalizat în urma războiului și a unor dispute politice interne. Negocierile au fost reluate în anii 1890, dar au fost întrerupte de izbucnirea Războiului Hispano-American din 1898.

După victoria în acest război, care a adus Statelor Unite Puerto Rico, Guam și Filipine, SUA au devenit o putere imperială cu un interes sporit în extinderea influenței sale în Caraibe. În 1902, negocierile au fost reluate, dar de această dată, înțelegerea aprobată de Senatul american a fost respinsă de legislativul danez. Abia în 1915, în contextul Primului Război Mondial și al temerilor privind o posibilă anexare germană a insulelor, Statele Unite au făcut o nouă ofertă.

Președintele Woodrow Wilson și secretarul său de stat, Robert Lansing, se temeau de posibilitatea ca Germania să anexeze Danemarca și să utilizeze Indiile de Vest Daneze ca bază pentru atacarea rutelor maritime americane. Lansing, într-o manevră de intimidare, a sugerat chiar că, în lipsa unui acord amiabil, Statele Unite ar putea recurge la forță pentru a preveni preluarea insulelor de către Germania. Această presiune a determinat Danemarca, țară neutră în conflict, să negocieze vânzarea insulelor.

Tratatul a fost semnat de președintele Wilson la 16 ianuarie 1917, iar după un referendum de aprobare în Danemarca, transferul oficial al guvernării insulelor către Statele Unite a avut loc la 31 martie 1917, contra sumei de 25 de milioane de dolari în monede de aur. Integrarea insulelor în Statele Unite a fost însă marcată de controverse. Locuitorii din St.

Thomas, St. John și St.

Croix nu au primit automat cetățenia americană, obținând doar "naționalitate americană" în 1920, potrivit declarației secretarului de stat american de atunci. Cetățenia deplină a fost acordată abia în 1932.

Dreptul de vot pentru alegerea propriului guvernator a fost obținut mult mai târziu, în 1970. În prezent, Insulele Virgine Americane sunt un teritoriu neîncorporat al Statelor Unite, locuitorii având dreptul de a alege un delegat în Congres, fără drept de vot. De asemenea, nu au drept de vot la alegerile prezidențiale.

La nivel internațional, insulele sunt cunoscute pentru statutul lor de paradis fiscal, fiind incluse de Uniunea Europeană pe lista jurisdicțiilor care refuză să coopereze cu autoritățile europene. Interesul continuu al Statelor Unite față de teritorii insulare din Atlanticul de Nord a fost evidențiat și de declarațiile președintelui Donald Trump, care a sugerat posibilitatea achiziționării Groenlandei. Prim-ministrul danez Mette Frederiksen a respins categoric această idee, afirmând că „Groenlanda a spus clar că nu este de vânzare” și „aparține groenlandezilor”.

Ministrul danez de externe Lars Løkke Rasmussen a reiterat poziția fermă a Danemarcei, subliniind că Groenlanda, deși fostă colonie daneză cu autonomie extinsă, își poate dobândi independența, dar nu poate deveni teritoriu american. Aceste declarații ale lui Trump au fost aspru criticate de Franța și Germania.

"În discuțiile mele cu partenerii noștri europeni, a apărut o anumită lipsă de înțelegere în ceea ce privește declarațiile recente venite din SUA”, a declarat cancelarul Olaf Scholz. .

Emanciparea sclavilor în Indiile de Vest Daneze, în 1847, a marcat începutul unei perioade dificile pentru populația recent eliberată. Confruntați cu plantații epuizate și terenuri improprii agriculturii intensive, locuitorii insulelor St.

Thomas, St. John și St.

Croix se vedeau depășiți de progresul industrial rapid din Statele Unite și de competitivitatea plantațiilor mai mari din Caraibe. Această situație economică precară a contribuit la o mai mare vulnerabilitate a insulelor în fața intereselor externe. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, administrarea Indiilor de Vest Daneze devenea din ce în ce mai costisitoare pentru Danemarca, fapt ce a amplificat vulnerabilitatea acestor teritorii.

Încă de pe vremea Războiului Civil American (1861-1865), Statele Unite manifestau un interes crescut față de aceste insule strategice, văzându-le ca un punct important pentru securitatea națională și pentru protejarea intereselor economice americane în Caraibe. Temerea unei eventuale preluări de către o putere străină ostilă, înainte ca SUA să poată acționa, a intensificat dorința de achiziție.

Această anxietate a fost alimentată, în special în anii 1880 și 1890, de ascensiunea Germaniei și de extinderea influenței sale în America Latină. După cum remarca istoricul Isaac Dookhan într-un articol publicat în revista *Caribbean Studies*: „În anii 1880 și 1890, suspiciunile erau îndreptate în principal împotriva Germaniei, care își manifesta interesul față de America Latină.

Faptul că compania germană de transport maritim Hamburg-American Line folosea St. Thomas ca stație obișnuită de realimentare tindea să exacerbeze aceste suspiciuni.” Primele tentative ale Statelor Unite de a achiziționa insulele au început în 1865, imediat după încheierea Războiului Civil.

Secretarul de stat William Henry Seward a negociat un tratat cu Danemarca în 1867, însă acesta a fost respins de Senat. Acest eșec s-a datorat, pe de o parte, unui sentiment anti-expansionist puternic în SUA în perioada postbelică, și pe de altă parte, unor intense lupte politice interne. Negocierile au fost reluate în anii 1890, dar au fost întrerupte de izbucnirea Războiului Hispano-American din 1898.

Victoria Statelor Unite în acest război a adus cu sine achiziționarea Puerto Rico în Caraibe, precum și a Guamului și Filipinelor în Pacificul de Vest, transformându-le într-o putere imperială. O nouă încercare de achiziționare a Indiilor de Vest Daneze a fost făcută în 1902, însă de această dată acordul, aprobat de Senatul american, a fost respins de legislativul danez. Situația a culminat în timpul Primului Război Mondial.

În 1915, frica unei posibile anexări germane a insulelor a impulsionat o nouă inițiativă americană. Președintele Woodrow Wilson și secretarul său de stat, Robert Lansing, se temeau că Germania, având Danemarca ca aliat, ar putea folosi Indiile de Vest Daneze ca bază pentru atacuri asupra rutelor maritime americane. Însă liderii danezi s-au opus ferm vânzării insulelor către Statele Unite, o țară care, la acel moment, practica segregarea rasială, îngrijorându-se de soarta populației majoritar de culoare din Indiile de Vest. Confruntat cu această rezistență, Robert Lansing a recurs la o tactică de intimidare, sugerând că, în cazul unui refuz, Statele Unite ar putea recurge la forță pentru a preveni preluarea insulelor de către Germania.

Această amenințare a avut efectul scontat. Pentru a evita un conflict armat cu o putere mult mai puternică, Danemarca, țară neutră în Primul Război Mondial, a negociat un tratat de vânzare a insulelor. Tratatul a fost semnat de președintele Wilson la 16 ianuarie 1917.

După un referendum de aprobare, Danemarca a transferat oficial guvernarea insulelor către Statele Unite la 31 martie 1917, în schimbul sumei de 25 de milioane de dolari, echivalentul în monede de aur din Trezoreria de la Washington. Integrarea insulelor în structura Statelor Unite nu a fost lipsită de controverse. Locuitorii din St.

Thomas, St. John și St.

Croix nu au primit automat cetățenia americană. Abia în 1932, le-a fost acordată cetățenia americană, deși, în 1920, li se recunoscuse doar "naționalitatea americană".

Dreptul de a-și alege propriul guvernator a fost obținut abia în 1970. În prezent, Insulele Virgine Americane au statutul de teritoriu neîncorporat al SUA, beneficiind de un delegat în Congres, cu drept de a participa la dezbateri, dar fără drept de vot. De asemenea, locuitorii insulelor nu au drept de vot la alegerile prezidențiale, din cauza specificului sistemului electoral american, bazat pe Colegiul Electoral, în care teritoriile neîncorporate nu au reprezentanți. La nivel internațional, Insulele Virgine Americane sunt cunoscute pentru statutul lor de paradis fiscal, fiind incluse pe lista Uniunii Europene a jurisdicțiilor care refuză cooperarea cu autoritățile europene. Reacțiile recente la declarațiile președintelui Trump cu privire la o posibilă achiziție a Groenlandei sau chiar preluarea sa cu forța reflectă o tensiune continuă în relațiile internaționale.

Premierul danez Mette Frederiksen a reacționat ferm, declarând că „Groenlanda a spus clar că nu este de vânzare” și „aparține groenlandezilor”, iar ministrul danez de externe Lars Loekke Rasmussen a subliniat că Groenlanda, având autonomie internă, își poate alege independent calea, excluzând anexarea de către Statele Unite. Declarațiile lui Trump au fost criticate sever de cancelariile europene, cancelarul german Olaf Scholz remarcând „o anumită lipsă de înțelegere în ceea ce privește declarațiile recente venite din SUA”.

Trump, întrebat explicit dacă exclude folosirea forței pentru preluarea Groenlandei și a Canalului Panama, a refuzat să ofere o astfel de asigurare: „Nu, nu pot să te asigur de asta. Te referi la Groenlanda și Canalul Panama, nu îți pot oferi asigurări în privința niciuneia dintre cele două”. .

Anul 1915 a marcat un moment crucial în istoria Insulelor Virgine, atunci când temerile legate de o potențială anexare germană au determinat Statele Unite ale Americii să reia demersurile de achiziție a arhipelagului. Președintele Woodrow Wilson și secretarul său de stat, Robert Lansing, erau profund îngrijorați de perspectiva unei eventuale anexări a Danemarcei de către Germania, scenariu care ar fi permis lansarea de atacuri din Indiile de Vest Daneze asupra vitalelor rute maritime americane.

Această teamă strategică, alimentată de contextul Primului Război Mondial, a stat la baza deciziei americane. Însă, liderii danezi au opus o rezistență fermă propunerii americane, motivând respingerea prin opoziția față de cedarea insulelor și a populației lor, în majoritate de culoare, către o națiune care, la acea vreme, practica o puternică segregare rasială.

Refuzul danez a provocat o reacție acerbă din partea secretarului Lansing, care, într-o demonstrație clară de intimidare, a sugerat că, în lipsa unei vânzări voluntare, Statele Unite ar putea recurge la confiscarea insulelor pentru a preveni preluarea lor de către Germania. Această tactică agresivă, o formă de presiune diplomatică extrem de directă, a avut efectul scontat.

Confruntată cu perspectiva unui conflict direct cu o putere militară superioară, Danemarca, o națiune neutră în Primul Război Mondial, a optat pentru negocieri. Astfel, în urma unor discuții intense, s-a ajuns la un acord de vânzare-cumpărare a Insulelor Virgine. Tratatul a fost semnat de președintele Wilson la 16 ianuarie 1917.

După organizarea unui referendum ce a aprobat tranzacția, Danemarca a transferat oficial administrarea insulelor către Statele Unite la 31 martie 1917. În schimbul suveranității, guvernul danez a primit de la Trezoreria Statelor Unite suma de 25 de milioane de dolari, o sumă considerabilă în aur, reflectând importanța strategică a arhipelagului.

Cu toate acestea, achiziția insulelor nu a fost lipsită de controverse, continuând să genereze dezbateri pe parcursul timpului. Integrarea în structura statului american nu a însemnat automat și obținerea cetățeniei americane pentru locuitorii din St. Thomas, St.

John și St. Croix.

În 1920, secretarul de stat american a clarificat că aceștia aveau "naționalitate americană", dar nu și "statutul politic de cetățeni". Această situație juridică ambiguă s-a menținut până în 1932, an în care locuitorii Insulelor Virgine au obținut, în sfârșit, cetățenia americană deplină.

Lupta pentru drepturi politice nu s-a încheiat însă aici. Doar în 1970, locuitorii au câștigat dreptul de a-și alege propriul guvernator, marcând un pas important în procesul de autodeterminare. În prezent, Insulele Virgine Americane funcționează ca un teritoriu neîncorporat al Statelor Unite.

Această situație juridică conferă locuitorilor dreptul de a-și alege un delegat în Congresul american, însă acesta are doar drept de vorbire, fără drept de vot asupra proiectelor de lege. Similar cu situația altor teritorii neîncorporate ale SUA – Puerto Rico, Guam, Samoa Americană și Insulele Mariane de Nord – locuitorii Insulelor Virgine nu au drept de vot la alegerile prezidențiale americane.

Acest fapt se datorează specificului sistemului electoral american, în care președintele este ales de Colegiul Electoral, iar teritoriile neîncorporate nu au reprezentanți în acest for decizional, dreptul de vot fiind rezervat exclusiv celor 50 de state. Pe plan internațional, Insulele Virgine Americane sunt cunoscute și pentru statutul lor de paradis fiscal, fiind incluse de Uniunea Europeană pe lista jurisdicțiilor care refuză să coopereze pe deplin cu autoritățile europene în materie de transparență fiscală. Recent, declarațiile președintelui Trump referitoare la o posibilă preluare a Groenlandei și a Canalului Panama au readus în discuție tensiunile geopolitice și sensibilitatea legată de suveranitate și autodeterminare.

Întrebat explicit dacă exclude folosirea forței pentru preluarea Groenlandei, Trump a refuzat să ofere o garanție fermă, declarând: „Nu, nu pot să te asigur de asta. Te referi la Groenlanda și Canalul Panama, nu îți pot oferi asigurări în privința niciuneia dintre cele două”.

Premierul danez Mette Frederiksen a răspuns ferm, afirmând că "Groenlanda a spus clar că nu este de vânzare" și "aparține groenlandezilor". Ministrul danez de externe, Lars Løkke Rasmussen, a reiterat această poziție, subliniind dreptul Groenlandei la autodeterminare, inclusiv la independență, dar respingând categoric ideea anexării de către SUA.

Declarațiile lui Trump au fost criticate dur de Franța și Germania, reflectând îngrijorarea europeană față de o potențială escaladare a tensiunilor geopolitice. Cancelarul Olaf Scholz a evidențiat o "anumită lipsă de înțelegere" în legătură cu declarațiile americane. .

Statutul Insulelor Virgine Americane, compus din insulele St. Thomas, St.

John și St. Croix, în cadrul Statelor Unite ale Americii, a fost unul complex și evolutiv.

Deși trecerea sub suveranitatea americană, la un moment dat, nu a conferit automat cetățenia americană locuitorilor acestor insule. În 1920, secretarul de stat american a clarificat situația, specificând că locuitorii aveau „naționalitate americană”, dar nu și „statutul politic de cetățeni”.

Această situație juridică ambiguă a persistat până în 1932, an în care locuitorii Insulelor Virgine au dobândit, în sfârșit, cetățenia americană. Obținerea dreptului de vot a reprezentat o altă luptă îndelungată.

Abia în 1970, locuitorii Insulelor Virgine au reușit să-și aleagă propriul guvernator, marcând un pas important către autodeterminare. Chiar și în prezent, Insulele Virgine Americane mențin un statut special în cadrul SUA, fiind organizate ca teritoriu neîncorporat.

Această clasificare le conferă locuitorilor dreptul de a-și alege un delegat în Congresul Statelor Unite, însă acest delegat are doar dreptul de a participa la dezbateri, fără drept de vot asupra proiectelor de lege. Similar cu alte teritorii neîncorporate ale SUA – Puerto Rico, Guam, Samoa Americană și Insulele Mariane de Nord – locuitorii Insulelor Virgine nu au drept de vot la alegerile prezidențiale americane. Această limitare a dreptului de vot se datorează particularităților sistemului electoral american, unde președintele este ales de către Colegiul Electoral, iar cele cinci teritorii neîncorporate nu sunt reprezentate în acest colegiu.

Doar cele 50 de state constitutive ale SUA au reprezentanți în Colegiul Electoral. Ironia este că, pe plan internațional, Insulele Virgine Americane sunt mai cunoscute pentru statutul lor de paradis fiscal.

Acest fapt le-a plasat pe lista Uniunii Europene a celor 11 jurisdicții considerate necooperative cu autoritățile europene. În contrast cu statutul ambiguu al Insulelor Virgine, declarațiile controversate ale președintelui Donald Trump cu privire la Groenlanda au generat tensiuni geopolitice. Întrebat direct, în timpul unei conferințe de presă, dacă exclude utilizarea forței pentru a prelua controlul asupra Groenlandei și a Canalului Panama – despre care Trump susținea că a trecut sub controlul Chinei – răspunsul său a fost evaziv: „Nu, nu pot să te asigur de asta.

Te referi la Groenlanda și Canalul Panama, nu îți pot oferi asigurări în privința niciuneia dintre cele două”. Reacția Danemarcei, statul suveran al cărui teritoriu autonom este Groenlanda, a fost fermă.

Premierul danez Mette Frederiksen a declarat categoric: „Groenlanda a spus clar că nu este de vânzare” și „aparține groenlandezilor”. Această poziție reiterează declarațiile anterioare ale Copenhaga, formulate și în timpul primului mandat al lui Trump, când acesta a exprimat intenția de a cumpăra insula.

Ministrul danez de externe, Lars Løkke Rasmussen, a întărit aceste afirmații, subliniind că Groenlanda, o fostă colonie daneză cu un parlament și guvern propriu, își poate dobândi independența, dar nu poate deveni un teritoriu american. Declarațiile lui Trump au fost întâmpinate cu reacții dure din partea unor state europene, inclusiv Franța și Germania. Cancelarul german Olaf Scholz a remarcat o „anumită lipsă de înțelegere în ceea ce privește declarațiile recente venite din SUA”, evidențiind îngrijorarea la nivel european generată de acțiunile președintelui american. .

Într-o recentă conferință de presă, președintele Trump a fost confruntat direct cu o întrebare crucială: exclude el folosirea forței pentru a prelua controlul asupra Groenlandei și Canalului Panama, teritorii pe care le-a descris ca fiind sub influența crescândă a Chinei? Răspunsul său a fost evaziv și lipsit de asigurări concrete. "Nu, nu vă pot asigura de asta.

Vorbiți despre Groenlanda și Canalul Panama, și nu pot oferi nicio asigurare în legătură cu niciuna dintre ele", a declarat Trump, lăsând o marjă semnificativă de incertitudine cu privire la intențiile sale. Reacția Danemarcei, statul care are legături istorice strânse cu Groenlanda, a fost imediată și fermă. Prim-ministrul danez, Mette Frederiksen, a subliniat clar și categoric că "Groenlanda a spus clar că nu este de vânzare" și că "aparține groenlandezilor".

Această declarație reiterează poziția oficială a Copenhagăi, exprimată și în timpul primului mandat al lui Trump, când acesta a lansat ideea controversată de a cumpăra insula, cea mai mare insulă din lume care nu este considerată continent. Reafirmând suveranitatea groenlandeză, Frederiksen a trasat o linie roșie clară în fața eventualelor ambiții expansioniste americane. Ministrul danez de externe, Lars Løkke Rasmussen, a întărit afirmațiile prim-ministrului, subliniind statutul autonom al Groenlandei.

Fostă colonie daneză, Groenlanda deține un parlament și un guvern proprii, având chiar și dreptul la independență. Cu toate acestea, Rasmussen a insistat clar că Groenlanda nu va deveni niciodată un teritoriu american.

Declaratia sa a fost o respingere categorică a oricărei încercări de anexare a insulei. Între timp, declarațiile președintelui american au generat reacții puternice din partea unor mari puteri europene. Franța și Germania, în special, au exprimat o profundă îngrijorare față de afirmațiile lui Trump.

Cancelarul german, Olaf Scholz, cunoscut pentru declarațiile sale de obicei rezervate, a observat o "anumită lipsă de înțelegere" în rândul partenerilor săi europeni cu privire la declarațiile recente venite din Statele Unite. Această constatare evidențiază gravitatea situației și potențialul impact negativ asupra relațiilor transatlantice. Sursele care stau la baza acestei analize includ History.com, The Conversation, Departamentul de Stat al SUA și Encyclopedia Britannica, confirmând seriozitatea și gravitatea evenimentelor descrise.

Lipsa de claritate din partea președintelui Trump, combinată cu reacțiile ferme ale Danemarcei și îngrijorarea exprimată de lideri europeni, creează un climat geopolitic complex și tensionat, cu implicații potențial semnificative pentru viitorul relațiilor internaționale în regiune. .