Dezavantajarea unora față de alții în construcții: Opinia lui Ion Cristoiu

Lucrarea lui Nicolae Şt. Noica deschide o perspectivă fascinantă, dar neglijată până acum, asupra unui segment esențial al istoriei românești: contribuția constructorilor la edificarea peisajului urban.

Cartea, bogat ilustrată cu fotografii, planșe, schițe și documente de arhivă, ne invită la o reinterpretare a unor clădiri bucureștene familiare, pe lângă care trecem zilnic fără a le acorda atenția cuvenită. Printre acestea se numără sediul Băncii Naționale a României, Primăria Capitalei, ansamblul rezidențial din jurul Academiei Militare, Teatrul Nottara, Palatul Ministerului Transporturilor și fostul Palat al Administrației CFR.

Cititorul, odată familiarizat cu cercetarea lui Noica, va observa involuntar - "Aha, a fost construită de Liviu Ciulley!" – o remarcă spontan emisă, subliniind impactul muncii de cercetare a profesorului. Această lucrare nu este prima incursiune a lui Nicolae Şt. Noica în istoria construcțiilor românești, ci mai degrabă o piatră de hotar, o contribuție remarcabilă la înțelegerea unui aspect adesea trecut cu vederea al trecutului nostru.

În calitate de profesor de drumuri, poduri și șosele și fost ministru al Lucrărilor Publice, Noica aduce o perspectivă unică, îmbinând rigorile istorice cu expertiza tehnică și pasiunea unui cercetător devotat. Teza sa centrală este revoluționară: constructorul, asemenea lui Liviu Ciulley, este și el un făuritor de istorie, un arhitect al timpului, la fel de important ca sculptorii, decoratorii sau arhitecții.

Noica ne îndeamnă să descoperim nu doar numele arhitecților, ci și pe cei ai proprietarilor de firme de construcții, a căror mândrie profesională transpare din edificiile impresionante care le poartă amprenta. În contrast cu perioada glorioasă a domniei lui Carol I, anii postdecembriști se remarcă printr-o lipsă acută de constructori de talia lui Liviu Ciulley, indivizi capabili să lase o amprentă durabilă în peisajul urban.

Această absență se explică printr-o criză profundă în domeniul construcțiilor publice, marcată de o lăcomie individuală debordantă, orientată spre ridicarea de vile și palate pentru noii îmbogățiți ai tranziției. Fondurile publice, destinate construcției de autostrăzi, metrou, căi ferate și edificii publice, au fost deviate, ca într-un scenariu grotesc, spre finanțarea unor proiecte private, lăsând infrastructura publică în paragină.

Construcțiile s-au realizat haotic, prioritatea fiind profitul individual, nu dezvoltarea durabilă a țării. .