Convoiul lui Nicolae Văcăroiu: cinci mașini pentru un fost prim-ministru, după cum relatează Ion Cristoiu

Pe bulevardul Aviatorilor, un convoi impresionant se apropia cu o viteză amețitoare. Inițial, am crezut că este Mircea cel Bătrân, apoi, instinctiv, am șoptit: „O fi Stalin!”.

Tremurul care-mi cuprinsese trupul, identice cu cel provocat de trecerea grandioasei procesiuni, m-a făcut să-mi retrag rapid presupunerea. Nu era nici Mircea cel Bătrân, nici Stalin.

Era Nicolae Văcăroiu, prim-ministru al României. Dar spectacolul era unul demn de un domnitor din versurile eminesciene, o furtună încarnată, o vijelie care mătura totul în calea sa pe bulevard.

Cinci mașini formau alaiul său impunător, amintind de trecerea impunătoare a lui Stalin. Prima mașină, o mașină de Poliție, emana o aură sinistră, un aer de autoritate copleșitoare.

Înaintea limuzinei oficiale, o altă mașină, cu un individ ieșit până la brâu prin fereastră, se agita frenetic, într-o manieră care sugera o strângere violentă, aproape sadică, din interiorul mașinii. Două mașini însoțitoare flancau limuzina, în care Nicolae Văcăroiu, fericit la gândul partidei de table care îl aștepta acasă, se afla.

Sub imperiul acestei apariții impresionante, totul în jur se transformase într-o scenă imobilă. Păsările se ascundeau în copaci, rușinate de gândul că ar putea fi observate de prim-ministru.

Iarba se încremenise în poziție de drepți, frunzele se abținuseră de la a cădea, parcă temătoare de vreo interpretare greșită. Chiar și un șobolan, care încercase să iasă dintr-o gaură, s-a retras rapid la vederea convoiului, îngrijorat de posibilitatea de a fi impozitat de către primul ministru.

Totul a durat doar o clipă, o clipă de intensitate maximă, după care liniștea s-a așternut peste bulevardul Aviatorilor. Era liniștea țării după doi ani de guvernare Văcăroiu, liniștea unei țări extenuate de prețuri exorbitante, de politică demagogică, o liniște tulburată de sentimentul unui coșmar prelungit.

Înainte, doar Ceaușescu se putea bucura de o asemenea trecere triumfală. Acum, din păcate, se înmulțiseră cei care se bucurau de o astfel de demonstrație de putere.

Înainte de a deveni prim-ministru, acum doi ani, Nicolae Văcăroiu era un simplu economist, un om modest care își curbase spatele în fața lui Constantin Dăscălescu și Petre Roman. A urcat pe treapta supremă a puterii nu datorită unor calități excepționale, nu pentru geniul său economic sau pentru abilitățile sale manageriale, ci pur și simplu pentru că Ion Iliescu avea nevoie de un prim-ministru discret, un prim-ministru mediocru, pentru a evita repetarea experienței cu Petre Roman.

Contrastul dintre umilul economist și figura impunătoare care străbate Bucureștiul într-un alai regal, comparabil cu cel al lui Mircea cel Bătrân, sau care se deplasează ca un zeu, asemenea lui Stalin, este frapant, și ridică întrebări despre natura puterii și a ascensiunii politice în România post-comunistă. .