Assad: De la bisturiu la putere absolută – o analiză a ascensiunii și prăbușirii sale

Destinul lui Bashar al-Assad, actualul președinte sirian, a fost forjat într-un context complex de evenimente familiale, ascensiune politică rapidă și decizii strategice controversate, culminând cu un război civil devastator și o prelungită criză umanitară. Povestea sa începe în capitala britanică, Londra, unde a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, Asma Akhras, o fostă bancheră de investiții la JPMorgan crescută în Acton, vestul Londrei.

O călătorie în Libia, ca oaspete al liderului Muammar Gaddafi, a marcat un punct de cotitură în viața Asmei, determinând-o să renunțe la o carieră promițătoare în favoarea unei vieți alături de Assad. Întoarcerea lui Assad în Siria a fost precipitată de moartea fratelui său mai mare, Bassel, moștenitorul președinției, într-un accident de mașină în Damasc, în 1994.

Această tragedie a impus o schimbare bruscă de direcție în viața lui Bashar, care a fost imediat chemat acasă pentru a urma un program intensiv de pregătire militară, culminând cu avansarea sa la gradul de colonel. Aceste acțiuni au fost esențiale pentru a-i consolida legitimitatea și pentru a-l poziționa pentru preluarea puterii.

Deși ascensiunea sa la putere a fost în mare măsură anticipată, moartea tatălui său, Hafez al-Assad, în 2000, a accelerat procesul. Parlamentul sirian a redus rapid vârsta minimă pentru președinție de la 40 la 34 de ani, permițându-i lui Bashar să candideze.

Un referendum național, în care Assad a fost singurul candidat, a confirmat oficial preluarea puterii de către acesta. Inceputul președinției sale a fost marcat de promisiuni optimiste de combatere a corupției și de liberalizare a mass-mediei. Moștenind o țară aflată într-o situație economică precară și lipsită de sprijinul loial al foștilor susținători ai tatălui său, Assad, adesea descris ca un „tocilar”, a încercat să își demonstreze abilitățile de conducere, în ciuda temperamentului său blând, încercând să impresioneze atât pe mama sa, cât și pe soția sa.

Inițial, Assad a adoptat o abordare relativ reformistă. A eliberat prizonieri politici, a permis un climat mai deschis de exprimare, dând naștere unei scurte perioade de renaștere intelectuală cunoscută sub numele de „Primăvara Damascului”.

În cadrul acestei perioade, au apărut saloane literare unde intelectualii puteau discuta liber despre artă, cultură și politică. Însă această perioadă de relativă deschidere a fost de scurtă durată.

În 2001, o petiție publică semnată de peste 1.000 de intelectuali, care cerea democratizare și libertăți civile mai ample, a marcat sfârșitul „Primăverii Damascului”, ducând la o reprimare a opoziției. În plan economic, Assad a implementat reforme graduale, ridicând restricțiile economice, permițând intrarea băncilor străine, facilitând importurile și încurajând dezvoltarea sectorului privat. Acest lucru a dus la o creștere economică vizibilă în orașele siriene, cu dezvoltarea centrelor comerciale, a restaurantelor și a disponibilității bunurilor de consum, precum și la o creștere a turismului.

Pe plan extern, totuși, Siria a menținut o politică externă consecventă cu cea a tatălui său, bazată pe o alianță strânsă cu Iranul și pe o poziție fermă în privința restituirii complete a Înălțimilor Golan ocupate de Israel. În 2004, rezoluția Consiliului de Securitate al ONU care impunea Siriei să își retragă trupele din Liban l-a plasat pe Assad într-o situație dificilă.

Alegerea sa de a se conforma, deși a dus la înfurierea unor membri ai familiei sale, a subliniat o anumită pragmatism, cel puțin pe termen scurt. Cu timpul, Assad a început să creadă în superioritatea puterii și în slăbiciunea Occidentului, considerând că o demonstrație de forță îi va asigura o mai mare influență. Asasinarea fostului prim-ministru libanez Rafik Hariri în 2005, pentru care guvernul sirian a fost acuzat, a marcat un punct de cotitură.

Siria a fost forțată să își retragă trupele din Liban, iar un guvern pro-american a preluat puterea. Ironia este că, după ce a încălcat o parte din moștenirea tatălui său, Assad a revenit la tactici brutale atunci când protestele anti-guvernamentale au izbucnit în martie 2011, în timpul Primăverii Arabe.

Inițial, Assad a negat că valul de revolte arabe se va extinde în Siria, chiar trimițând un e-mail cu o glumă ironică despre refuzul liderului egiptean de a demisiona, la doar două zile după căderea acestuia. Însă evenimentele din Daraa, unde protestatarii au fost împușcați de forțele guvernamentale, au declanșat un război civil care a devenit cea mai mare criză a refugiaților din lume, potrivit ONU, forțând peste 14 milioane de sirieni să-și părăsească casele. Regimul Assad a fost acuzat de atrocități generalizate, inclusiv utilizarea armelor chimice precum sarin, clor și gaz muștar, cum ar fi atacul cu gaz din Ghouta de Est din 2013.

Violuri, decapitări și torturi au fost, de asemenea, raportate pe scară largă. Sprijinul Rusiei, cu intervenția sa militară din 2015, și al Iranului au fost esențiale pentru supraviețuirea regimului Assad.

În 2020, o ofensivă a guvernului, susținută de Moscova, a dus la o încetare a focului cu Turcia, înghețând majoritatea liniilor de front. Assad a controlat majoritatea teritoriului și toate orașele principale, părând consolidat la putere, în timp ce rebelii au controlat nord-vestul, iar forțele kurde nord-estul.

Bombardarea regiunii Idlib din 2020 a consolidat, aparent, puterea lui Assad, deși a rezultat în uciderea mai multor civili. Viitorul lui Assad părea asigurat, dependent de sprijinul Moscovei și Teheranului.

Însă, evenimentele din Ucraina și atacurile israeliene asupra Hezbollahului au afectat stabilitatea regimului sirian. Un atac surpriză al rebelilor asupra Alepului, în 2023, a dus la prăbușirea rapidă a puterii lui Assad, rebelii capturând întreaga țară în câteva zile.

Deși Assad a promis o contraofensivă, rebelii au avansat spre Damasc, iar Assad a dispărut din capitală, Rusia declarând că a părăsit țara și că a dat instrucțiuni pentru un transfer pașnic al puterii. În timp ce sirienii sărbătoreau căderea lui Assad, viitorul Siriei și al noului guvern rămân incerte. .