Arma periculoasă a lui Georgescu: avertismentul unui fost consilier prezidențial despre viitorul incert al României
Sursa imagine:
Sebastian Lăzăroiu, fost consilier prezidențial, avertizează asupra pericolului reprezentat de o eventuală președinție Călin Georgescu. Lăzăroiu susține că Georgescu, departe de a fi izolat, va folosi „cea mai periculoasă armă”: manipularea unei populații dezamăgită economic, pentru a-și consolida puterea și a submina instituțiile statului. Sociologul descrie un scenariu în care criza economică va fi exploatată pentru a mobiliza o masă furioasă împotriva guvernului și a Parlamentului, cu sprijinul unor grupări apropiate de Georgescu, infiltrați în structurile statului. Lăzăroiu conchide că singura soluție pentru a evita acest coșmar este votul responsabil de duminică, îndemnând la atenție asupra candidatului și a anturajului său.
VREMEA
CURS VALUTAR
Alte Stiri
Sebastian Lăzăroiu dezvoltă o analiză complexă a situației politice, pornind de la afirmația sociologului Călin Georgescu, despre care Lăzăroiu susține că deține „cea mai periculoasă armă”. Această armă nu este fizică, ci constă în capacitatea lui Georgescu de a manipula masele.
Lăzăroiu descrie mecanismul prin care Georgescu ar urma să își folosească influența: în faza inițială, populația, descrisă ca fiind „hipnotizată”, va resimți efectele „zbuciumului economic”, retrăgându-se speriată și neînvățând nimic din experiențele istorice. Această reacție de frică va fi exploatată de Georgescu. A doua zi, odată cu apariția crizei economice, Lăzăroiu anticipează că Georgescu va direcționa furia și dezorientarea populației către guvern și instituțiile statului, evitând orice asumare a responsabilității pentru lipsa de credibilitate care alungă investitorii.
Este o strategie de dezinformare și manipulare, potrivit analizei lui Lăzăroiu. Aceasta este doar prima fază a planului lui Georgescu. Următoarea etapă implică organizarea și mobilizarea acestei mulțimi manipulată.
Lăzăroiu subliniază rolul unor grupări marginale, descrise ca „o căpetenie de grupare neolegionară, care se ocupă de tabere paramilitare”, care în prezent sunt nesemnificative, dar pot deveni extrem de periculoase în contextul crizei. Se pune întrebarea legitimă: ce rol au instituțiile statului – poliția, justiția, armata, serviciile – în această situație? Lăzăroiu sugerează o posibilă infiltrare a acestor instituții de către simpatizanți ai lui Georgescu, prezicând o posibilă defectionare a acestora de la instituțiile statului și o alianță cu „poporul”, împotriva „partidelor demonizate și a parlamentului decredibilizat după 35 de ani”. Această perspectivă întărește ideea unei preluări a puterii prin mijloace extra-instituționale, facilitate de manipularea maselor. Concluzia lui Lăzăroiu este una alarmantă: soluțiile instituționale, precum suspendarea lui Georgescu sau limitarea puterii sale prin măsuri juridice, ar fi insuficiente.
El argumentează că singura cale de a evita acest scenariu catastrofic este votul democratic. Lăzăroiu îndeamnă la vigilență, avertizând împotriva unor abordări superficiale („Uitați-vă bine la Georgescu și la toți pescuitorii în ape tulburi care i s-au alăturat în ultimele zile”), și respinge categoric orice altă soluție decât alegerea democratică, considerând că alte opțiuni precum „Lasconi - mâr și câr, nu pot pune ștampila pe ea”, sunt inadecvate.
În esență, Lăzăroiu prezintă un avertisment despre o posibilă preluare a puterii prin manipulare și utilizarea unei crize economice, subliniind importanța participării active la alegeri pentru a contracara acest pericol. .
