Un român eliberat în Germania: Satene germane îl sprijină pe Dumitru Crudu

Înainte de război, șesul întins se mândrea cu culturi bogate de porumb, un peisaj acum complet șters de pe fața pământului. Buruieni înalte și sălbatice, într-o dezordine haotică, acopereau totul, invadând ogorul părăginit, împrejmuit de un zid înalt și auster.

În umbra unui copac bătrân, un gardian adormise profund, țigara stinsă în mână, trunchiul său masiv lipit de scoarța aspră a arborelui. Doi deținuți români, trupurile lor bronzate de soare și dezbrăcate până la brâu, săpau cu disperare în pământul uscat și crăpat, sub o căldură sufocantă.

Brusc, Iacov, unul dintre frați, crezând că aude chicoteli abia perceptibile, își întrerupe munca istovitoare. Îndoielile îl copleșesc: oare este o nălucă, o halucinație provocată de căldura insuportabilă și de efortul fizic extenuant? Își întoarce privirea spre sursa sunetelor și rămâne uluit.

Zidul din spatele său era plin de femei, chipurile lor luminoase radiind de râs, degetele arătându-le ceva deținuților. "Gheorghe, ai văzut?", îl întreabă Iacov pe fratele său, al cărui zâmbet luminos dinainte de prizonierat părea acum o amintire îndepărtată.

Gheorghe, inițial neîncrezător, "Ce să văd?", se lasă convins să se uite în spatele său, iar reacția sa este una de uimire totală. Femeile, cu gesturi sugestive, îi făceau semne să arunce uneltele și să vină la ele, expunându-și, într-un spectacol provocator, trăsăturile feminine.

Opriți din munca lor extenuantă, cei doi frați, originari din satul Flutura, rămân fără cuvinte, privirile lor captivând de spectacolul neașteptat. Aceste femei proveneau dintr-un sat în care bărbații, soții și iubiții lor, se aflau pe front, unii pierzându-și viața pe câmpul de luptă.

În acea zi, trei femei, cu o îndrăzneală remarcabilă, au tăiat cu o foarfecă sârma ghimpată și au sărit zidul, profitând de somnul profund al gardianului. Îl imobilizează pe acesta, legându-i mâinile de trunchiul fierbinte al copacului cu propria sa curea, îi dezbracă pantalonii, iar una dintre ele, cu o nonșalanță revoltătoare, îl trezește și îl călărește.

Urmează o invazie: celelalte femei, circa zece la număr, sar peste zid și îi înconjoară pe cei doi deținuți, prevenindu-le orice tentativă de evadare. Îi împing în baracă, unde începe un ritual neașteptat.

Elke, una dintre femei, este prima care îl posedă pe Iacov, refuzând să-l împartă cu celelalte. Gheorghe devine obiectul dorinței celorlalte femei, care îl epuizează complet.

După ce își satisfac dorințele, femeile preiau uneltele de lucru și sapă în locul deținuților, continuând lucrarea într-un ritm susținut. A doua zi, la scurt timp după plecarea comandantului sever, femeile reapar.

Gardianul doarme, sau poate mimează somnul. Elke refuză din nou să-l împartă pe Iacov, iar celelalte femei, înfuriate, o aruncă într-un colț al barăcii.

Iacov însă, refuză avansurile lor, dorindu-și doar pe Elke. Femeile îl leagă de pat și se năpustesc asupra lui.

Elke, reapărută cu mitraliera gardianului, le amenință cu moartea dacă nu-l lasă în pace pe Iacov. Furia sa este atât de mare încât pare pe punctul de a trage.

Femeile se retrag, speriate, iar de atunci, nicio altă femeie nu se mai apropie de Iacov. Elke, cunoscută pentru temperamentul său aprins și spiritul răzbunător, le-a pus tuturor un semn de oprire definitiv.

De atunci, atenția femeilor se concentrează asupra lui Gheorghe și a gardianului, epuizându-i complet. O săptămână mai târziu, Gheorghe și gardianul mor subit, cauza decesului rămânând un mister.

Câmpul nesfârșit este arat într-un timp record, spre marea uimire a comandantului, incapabil să explice rapiditatea cu care cei doi deținuți au reușit să finalizeze munca. Comandantul, având propriile sale terenuri în sudul Germaniei, foarte dorite, este atât de impresionat de hărnicia lui Iacov, încât îi acordă libertatea.

Gheorghe se mută la Elke. Pentru totdeauna. .