România în 2025: Populismul și securismul – o rețetă pentru moartea pacientului sau o cale spre vindecare?

Ambițiile de putere, mascate sub diverse mantale ideologice, au găsit un teren fertil în ultimii ani. De la Mihail Neamțu, figură controversată a scenei politice, până la tentaculele presei controlate de Serviciul de Protecție și Pază, și la inițiativa "Fără penali" a USR – o campanie care, ironie a sorții, a culminat cu colectarea unui milion de semnături pentru o cauză fie deja existentă, fie pur și simplu irealizabilă – am asistat la o avalanșă de demagogie.

Această avalanșă nu a fost alimentată de o dorință reală de reformă sau de o înțelegere profundă a problemelor țării, ci, mai degrabă, de o sete nesățioasă de control și de o goană disperată după voturi. Diverși actori politici, acoperiți de un vernis de virtute, au profitat de naivitatea cetățenilor, exploatând sentimentele de dezamăgire și frustrare pentru a-și propulsa propriile interese.

Întreaga mișcare a fost marcată de o lipsă crasă de responsabilitate și de o abordare superficială a realităților socio-politice complexe. Nu a existat o analiză amănunțită a consecințelor, ci doar o dorință avidă de a manipula opinia publică în favoarea unor obiective pur personale și oportuniste.

Colectarea unui milion de semnături, în sine un act impresionant din punct de vedere numeric, a devenit astfel o simplă demonstrație de forță, un instrument de propagandă lipsit de o bază solidă în realitate. În esență, a fost o demonstrație clară a modului în care se poate exploata sentimentul civic pentru a atinge obiective eminamente politice, ignorând complexitatea problemelor și nevoile reale ale populației. .

Analizând recentele evenimente politice din România, observăm o profundă criză a reprezentării democratice, alimentată de ascensiunea populismului și de o rețea complexă de interese oculte. În urmă cu două săptămâni, tentativa de a aplica prevederile Constituției împotriva unui candidat care a declarat zero venituri și cheltuieli electorale – o situație absurdă, asemănătoare cu cazul unui PFA care, citând un vecin, ar atrage imediat un control fiscal – a fost întâmpinată cu o virulentă opoziție din partea lui Drulă, Lasconi și a aliaților lor.

Aceștia, văzându-se deja (în naivitatea lor) viitori câștigători ai alegerilor prezidențiale, au denunțat o presupusă ”lovitură de stat”, propagând această afirmație pe plan internațional. Refuzul lor de a respecta statul de drept este flagrant.

Această atitudine dezvăluie adevărata față a populismului românesc, avându-i în frunte pe lideri USR, Rareș Bogdan și Marcel Ciolacu. USR, prin acțiunile sale, a pavat calea ascensiunii AUR, atât din punct de vedere ideologic, cât și stilistic. Fără o bază populistă consolidată și apropiată de acceptabilitatea publicului, AUR nu ar fi cunoscut o creștere atât de rapidă.

Traiectoria lui Traian Băsescu este exemplară în acest context. După măsurile drastice de reducere a salariilor, menite să combată criza economică, Băsescu a adoptat retorică populistă, inițiind un referendum pentru parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari – măsuri lipsite de eficacitate reală, dar eficiente din punct de vedere politic.

Aceste ”soluții” au fost concepute cu scopul exclusiv de a-i consolida poziția electorală, el și apropiații săi fiind perfect conștienți de inutilitatea lor. Un alt exemplu relevant este cazul lui Călin Georgescu, agronom sprijinit de o rețea de influență care include utilizatori TikTok, patroni de televiziuni cu antecedente penale precum Ghiță și Păcurariu, precum și o conexiune cu Colegiul de Apărare. Georgescu, cu o carieră internațională începută sub regimul Ceaușescu, se prezintă ca fiind deasupra legii, amenințând chiar judecătorii.

Ironic, implicarea sa în ”strategii” de dezvoltare alături de Dan Puric, Adrian Curaj, Dan Barna și alți membri ai Academiei în 2008, sub un guvern de centru-dreapta, demonstrează o inseparabilitate profundă de sistemul pe care pretinde să-l denunțe. Sistemul politic românesc este caracterizat de o rețea complexă de patronaj vertical, orchestrată de serviciile secrete. Acestea recrutează politicieni, jurnaliști, universitari și tineri lideri, controlând un număr semnificativ de instituții academice, precum SNSPA sau facultăți de științe politice și drept.

Bugetele substanțiale ale SRI și ale altor servicii secrete, combinate cu lipsa controlului Curții de Conturi, le conferă o putere imensă, transformându-le în cei mai mari angajatori de forță intelectuală. În acest context, acuzațiile de ”rețea Soros” servesc drept perdea de fum pentru a ascunde conexiunile dintre crima organizată și serviciile secrete. Această afirmație este cu atât mai absurdă cu cât fundația Soros a fost închisă în România de peste zece ani, iar cea europeană de doi ani.

George Soros s-a retras din activitatea politică, activitatea fundației din Statele Unite fiind condusă de fiul său. Proliferarea comentariilor anonime care menționează ”Soros” pe forumuri, orchestrate probabil de o armată de trolli și boți, are ca scop principal dezinformarea publicului și ascunderea realității mult mai complexe și întunecate a sistemului politic românesc. În concluzie, perspectiva este sumbră.

Deși există cetățeni care luptă pentru apărarea ordinii constituționale, NATO, UE și a legilor de finanțare, sistemul însuși este corupt, netransparent și infiltrat. Apărarea sistemului, chiar și indirect, nu garantează protecția democrației românești.

Reformarea profundă a sistemului ar implica un nivel de auto-sacrificiu inacceptabil pentru cei aflați la putere, fapt evident prin continuarea promovării candidaților lor la prezidențiale și blocarea accesului la funcții publice a oricărei persoane necontrolate de ei. Avem nevoie de o schimbare fundamentală, dar sistemul pare incapabil, sau nevoit, să-și aplice propria medicină. .

Analiza ascensiunii AUR și a corupției sistemice în România relevă o rețea complexă de interconexiuni politice și instituționale, cu implicații profunde asupra democrației românești. USR, prin abordarea sa doctrinară și stilistică, a pregătit, involuntar sau nu, terenul fertil pentru creșterea rapidă a AUR.

Populismul, ca ideologie care promite o exprimare directă a poporului, eliminând intermediarii, a fost cultivat subtil, ajungând într-un punct de acceptabilitate socială mai mare decât era de așteptat. Această strategie a fost, în mod evident, facilitată de acțiuni precum referendumul propus de Traian Băsescu pentru parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari – măsuri prezentate ca soluții salvatoare în contextul crizei economice, dar de fapt lipsite de eficacitate reală și concepute cu scopuri strict politice, pentru a-i consolida poziția electorală.

Ironia este că Băsescu, după ce a aplicat măsuri drastice de austeritate, precum tăierea salariilor, s-a alăturat acestui curent populist, demonstrând o lipsă de coerență și o prioritizare a intereselor politice personale față de nevoile reale ale populației. Evident, Băsescu și agenții săi de influență erau perfect conștienți de ineficiența acestor măsuri. Un alt exemplu relevant este ascensiunea lui Călin Georgescu, un agronom sprijinit de o coaliție neașteptată: votanți de pe TikTok, dar și personaje controversate precum Gigi Ghiță, Dan Păcurariu și alți indivizi cu antecedente penale.

Experiența sa profesională, inclusiv colaborarea cu diverse entități sub regimul Ceaușescu și ulterior, împreună cu implicarea în "strategii" de dezvoltare alături de personalități precum Dan Puric, Adrian Curaj, Dan Barna și alți membri ai Academiei Române în 2008, sub un guvern de centru-dreapta, subliniază o inserție profundă în structurile de putere pe care el le denunță. Acesta, deși se prezintă ca un opozant al sistemului, este în mod paradoxal profund integrat în el, amenințând chiar și judecătorii cu „boborul”, evidențiind o lipsă de respect față de statul de drept. Sistemul românesc este caracterizat de rețele verticale de patronaj orchestrate de serviciile secrete (SRI, STS, SPP, etc.), care recrutează politicieni, jurnaliști, universitari și tineri lideri, cu o penetrare semnificativă în instituții precum SNSPA sau facultățile de științe politice și drept.

Bugetele semnificative ale acestor servicii, necontrolate de Curtea de Conturi, le conferă o putere imensă, transformându-le în cei mai mari angajatori de forță intelectuală, creând astfel un sistem opac și greu de controlat. O altă strategie utilizată pentru a masca această realitate este manipularea opiniei publice printr-o campanie de dezinformare care se concentrează pe figura lui George Soros. Această "aberatie cu Soros", cum a fost numită, servește ca perdea de fum pentru a ascunde legăturile dintre crima organizată și serviciile secrete, o conspirație reală mascată de o alta inventată.

Faptul că fundația lui Soros a fost închisă în România de peste zece ani și în Europa de doi ani, și că activitatea sa este astăzi condusă de fiul său, nu îl împiedică pe sistem să continue să folosească această temă ca un instrument de manipulare, amplificată de o armată de trolli și boți care inundă mediul online cu referiri la Soros. Această tactică este extrem de eficientă, distragând atenția de la problemele reale și de la responsabilitățile celor aflați la putere (PSD, PNL, SRI, STS, SPP, etc.). În concluzie, sistemul politic românesc este grav afectat de corupție, lipsa de transparență și infiltrarea serviciilor secrete.

Deși există cetățeni care apără ordinea constituțională, NATO, UE și legile de finanțare, acțiunile lor nu sunt suficiente pentru a combate corupția sistemică. A apăra sistemul corupt, așa cum s-a întâmplat indirect, sub pretextul "nu poți omorî pacientul ca să-l reînvii mai sănătos", nu face decât să perpetueze problemele.

O schimbare fundamentală, o restructurare profundă a sistemului, ar fi necesară pentru a asigura o adevărată apărare a democrației românești, chiar dacă aceasta ar însemna un sacrificiu considerabil pentru cei aflați la putere. Până atunci, probabilitatea unui viitor pozitiv rămâne scăzută, având în vedere capacitatea sistemului de a-și perpetua influența prin nominalizarea candidaților și controlul accesului la funcții importante. .

Sectorul obscur al rețelei subterane, cel direct implicat în activități infracționale organizate și finanțat din surse ilicite, orchestrează o campanie masivă de dezinformare, acuzând constant rețeaua aflată la putere de legături cu George Soros. Această propagandă, diseminată prin diverse canale media și platforme online, servește drept paravan pentru a ascunde adevăratele interese criminale și conexiunile ilegitime cu structuri de forță.

Guvernarea României, o alianță complexă implicând partidele PSD și PNL, precum și instituții precum SRI, STS, SPP și Doi și un sfert, este acuzată implicit de complicitate. Ironia situației este evidentă: George Soros și-a închis fundația din România de peste zece ani, iar cea din Europa de aproape doi ani, retragându-se complet din activitățile filantropice europene.

Activitățile fundației sale, concentrate acum în Statele Unite ale Americii, sunt conduse de fiul său, nu de Soros însuși, concentrându-se pe o confruntare ideologică cu administrația Trump. Așadar, acuzatiile generalizate care vizează o ”rețea Soros” reprezintă o manevră perfidă, o perdea de fum menită să mascheze, pe de o parte, amploarea criminalității organizate și, pe de altă parte, relațiile compromise dintre aceasta și aparatul de securitate națională. Această conspirație falsă ascunde o conspirație reală, amplificată de o armată de trolli și boți care inunda mediul online cu referiri constante și nefondate la numele lui Soros, în special în comentariile anonime de pe forumuri. Paradoxal, lupta împotriva acestei dezinformări se lovește de o realitate la fel de problematică: Sistemul, cel care ar trebui să apere democrația românească, este corupt, netransparent și infiltrat.

Eforturile de apărare a ordinii constituționale, susținute prin alianțe strategice cu NATO și UE, precum și prin respectarea legilor de finanțare, au avut un efect colateral neașteptat: am apărat, indirect, și Sistemul însuși. ”Nu poți omorî pacientul ca să-l reînvii mai sănătos”, așadar, intervențiile radicale s-au dovedit impracticabile. Însă, pentru ca Sistemul să își îndeplinească cu adevărat rolul de garant al democrației, ar fi nevoie de o reformă profundă, structurală, care ar implica sacrificii majore.

Asta ar însemna, metaforic vorbind, să își taie o mână sau un picior – să renunțe la mecanismele corupte și la practicile clientelare. Faptul că acest lucru nu se întâmplă, demonstrat de continuarea practicii de impunere a candidaților favorabili în alegerile prezidențiale și de blocarea accesului la funcții publice a oricărei persoane care nu este controlată de Sistem, indică un pronostic extrem de pesimist pentru viitorul democrației românești. .

Sistemul care ar trebui să apere democrația românească este, din păcate, profund bolnav. Deși un număr semnificativ de oameni au ieșit în stradă pentru a apăra ordinea constituțională, susținând valorile NATO, UE și respectarea legilor de finanțare, realitatea amară este că acest sistem este corupt, lipsit de transparență și infiltrat de interese obscure.

Paradoxal, acțiunile noastre de susținere a ordinii, bazate pe premisa că nu poți sacrifica pacientul pentru a-l vindeca (”nu poți omorî pacientul ca să-l reînvii mai sănătos”), au avut, indirect, și efectul de a-l proteja pe acest sistem bolnav. Pentru ca el să ne apere cu adevărat, ar fi nevoie de o schimbare fundamentală, o restructurare radicală.

Aceasta ar echivala cu o auto-mutilări drastică, cu amputarea unor componente esențiale, precum o mână sau un picior. Însă o astfel de schimbare nu se profilează la orizont.

Dimpotrivă, sistemul își continuă activitatea pernicioasă, impunând candidații săi la alegerile prezidențiale și blocând accesul la funcții publice a oricărei persoane care nu este complet supusă controlului său. Această lipsă de voință de auto-reformă, această perpetuare a corupției și a lipsei de transparență, demonstrează clar gravitatea situației și perspectiva sumbră a viitorului, dacă nu se iau măsuri urgente și radicale.

Prognosticul este, așadar, extrem de pesimist. .