Osul controversat al lui Ion Cristoiu
Sursa imagine:
Textul rephrazed
Domnul Marghiloman, arendașul domeniului Brăilei, a fost ținta unei interpelări acerbe din partea domnului Mărgăritescu, referitoare la strămutarea locuitorilor împroprietăriți lângă Lacul Sărat din județul Brăila. Această interpelare, o serie de atacuri personale, a acuzat indirect pe domnul Marghiloman de implicare în această strămutare, folosind expresia "Cine poate oase roade". Președintele Camerei a solicitat explicații din partea domnului Marghiloman, care a clarificat situația: strămutarea s-a datorat unei decizii inițiale a comisiei de împroprietărire, revizuită ulterior pentru a proteja Lacul Sărat, destinat unui viitor stabiliment balnear, prioritizându-se astfel împroprietărirea agricultorilor, nu a întreprinzătorilor din domeniul turismului. Domnul Marghiloman a respins acuzațiile, menționând implicarea domnului Mărgăritescu, în calitate de avocat al părții adverse, într-un proces în care statul risca să piardă peste 3000 de pogoane de teren din domeniul Brăilei. O întâlnire tensionată la Focșani, unde statul a câștigat procesul, a culminat cu o replică memorabilă a domnului Marghiloman, adresată unui furios domn Mărgăritescu: "Iată, dacă e vorba de ros, ce era de ros din domeniul Brăilei: 3000 de pogoane!". Incidentul a generat ample discuții și comentarii ironice în sală, cu referințe la "osul bun" și "ciolanul național" pierdut, contrabalansate de o voce sceptică care considera exagerată amploarea pierderii.
VREMEA
CURS VALUTAR
Alte Stiri
Analizând istoria parlamentarismului românesc, observăm o apreciere generală a performanței legislative a parlamentelor anterioare anului 1989, considerate, în retrospectivă, superioare celor post-revoluționare. Această percepție se fundamentează pe o multitudine de factori, greu de cuantificat, dar palpabili în analiza documentelor istorice.
Un exemplu relevant îl constituie Parlamentul României Mici din februarie 1881, ales în 25 mai 1879 și activ până la 2 mai 1883. Dominat de o majoritate liberală solidă, acest for legislativ a reprezentat un moment crucial în dezvoltarea statului român.
Activitatea sa a fost intens mediatizată, oferind publicului o imagine vie a dezbaterilor parlamentare. În acest context, rolul presei este esențial.
I.L. Caragiale, în calitatea sa de reporter parlamentar al ziarului „Timpul”, a oferit cititorilor relatări vii, pline de umor, și, mai important, de observații pertinente asupra funcționării Parlamentului.
Prin prisma sa satirică, dar fină, Caragiale a surprins nuanțele politice, mecanismele de putere și chiar personajele care au animat scena politică a vremii. Astfel, scrierile sale din această perioadă constituie o sursă inestimabilă pentru înțelegerea contextului socio-politic al României de la sfârșitul secolului al XIX-lea, permițându-ne o perspectivă completă asupra funcționării Parlamentului României Mici, dincolo de simplele date statistice și fapte oficiale.
Contribuția lui Caragiale este cu atât mai importantă cu cât oferă o imagine vie a atmosferei din plenul parlamentar, transmițând nu doar faptele, ci și spiritul vremii, printr-un stil jurnalistic unic, caracteristic genului său literar. .
Furtuna politică s-a dezlănțuit în plenul Camerei, punctul culminant fiind o confruntare explozivă între domnii Mărgăritescu și Marghiloman. Domnul Mărgăritescu, cu o furie concentrată ce-i înfierbânta fiecare gest, a luat cuvântul, declarând vehement, într-o metaforă incisivă, că deși nu se consideră suficient de puternic pentru a „roade oase”, domnul Marghiloman, dimpotrivă, „a ros multe și voiește să mai roază încă”.
Replica domnului Marghiloman nu a întârziat, cerând insistent președintelui să-l apere de acuzațiile virulente. În caz contrar, amenința, își va asuma el însuși apărarea.
Președintele, intervenind cu o mustrare blândă, dar fermă, a încercat să calmeze spiritele înfierbântate. Domnul Mărgăritescu, deși a primit mustrarea, și-a continuat tirada, retragându-și, într-o confuzie evidentă, toate afirmațiile anterioare, protestând împotriva lipsei de imparțialitate și a „lipsei de „spirit”” a președintelui.
(Se înțelege, desigur, „spirit de răzbunare”, dat fiind faptul că nici măcar domnul Mărgăritescu nu putea pretinde o asemenea imparțialitate absolută). În finalul intervenției sale tumultuoase, a susținut că, în chestiunea celor 3000 de pogoane, dacă într-adevăr a „ros vreun os”, acel os reprezenta doar contravaloarea onorariului său de avocat, 200 de galbeni. Președintele Camerei a regretat profund pierderea de timp prețioasă dedicată unor dispute cu iz personal, solicitând insistent membrilor să evite pe viitor asemenea scandaluri personale care afectează grav buna desfășurare a lucrărilor parlamentare.
Domnul Brătianu a intervenit pentru a clarifica situația referitoare la noile împroprietăriri de la Lacul Sărat, precizând că se urmărea împroprietărirea unor agricultori, nu a unor întreprinzători în domeniul băilor. Deși inițial s-a revenit asupra deciziei comisiei, li s-au oferit ulterior alte terenuri, la o distanță de cel mult o sută de stânjeni.
Președintele a subliniat că această decizie a fost luată de fostul administrator al domeniilor, domnul A. Lupașcu, pe care domnul Brătianu l-a descris drept un om devotat țăranilor, dar și țării, interesului general având prioritate absolută în fața intereselor particulare. Reacția domnului Mărgăritescu la această elogiere a fost imediată și spectaculoasă.
S-a ridicat de pe scaun, a trecut în fața băncii domnului Brătianu și, cu o furie concentrată, a anunțat solemn: „Eu voi demisiona din Cameră, fiindcă nu primesc această poziție ce mi-o creați dv.”. Domnul Brătianu a declarat că înțelege perfect sentimentele domnului Mărgăritescu, reiterându-și regretul față de modul scandalos în care s-a derulat întreaga dezbatere. S-a propus închiderea discuției, dar domnul Mărgăritescu a solicitat încă o intervenție.
După ce i s-a acordat cuvântul, extenuat de tensiunea momentului, a susținut că acțiunile sale au fost impuse de datoria sa de mandatar, adăugând, cu un ton dezamăgit, că, deocamdată, își retrage amenințarea demisiei. Acuzațiile reciproce referitoare la beneficiile financiare obținute pe seama statului, utilizarea Parlamentului drept arenă pentru răfuieli personale și umorul grosolan care a marcat polemicile au dominat dezbaterea, ridicând întrebarea retorică: există oare o diferență semnificativă de atmosferă între Parlamentul de atunci și cel de azi? .
