Iubirea lucidă pentru o Românie mediocră, bezmetică și buimacă

1 Decembrie 2024. O dată marcată de un act electoral național, lipsit de luciditate și raționalitate.

Poporul român, într-un acces de fervoare orb, a ales un nou Parlament, un soi de monstru al secolului XXI, populat într-o bună măsură de indivizi cu un nivel de educație cel puțin discutabil, atrași de mirajul puterii și al privilegiilor aferente funcțiilor parlamentare. Această clasă politică nou aleasă se împarte, în viziunea mea, în două categorii distincte: pe de o parte, idioții utili, marionetă fără voință proprie, executând orbește ordinele unor lideri fanatici, fie că e vorba de strigăte sinistre pe holurile Parlamentului, fie de apariții ipocrite la televizor și acțiuni electorale menite să ascundă, prin discursuri goale despre NATO, UE și OCDE, o lipsă crasă de asumare a unei neutralități consolidate, sub pretextul #rupțiîncurdarcucoadapesuscănunevindemțarablabla…; și, pe de altă parte, cei ce pot fi numiți ne-idioți, deloc inutili, dimpotrivă – indivizi instruiți, cu studii avansate, dispuși să-și vândă sufletul pentru a obține un loc în parlamentul numit „suveranist”, un bastion al unui patriotism declarat, în care, bănuiesc, ei înșiși nu cred absolut deloc, propovăduind, fără a clipi, ideile respective pentru a-și asigura, în mod abject, scaunele puterii, legitimând impostura prin propria lor carieră profesională.

Rușine! 8 Decembrie 2024 nu a mai existat. România instituțională, confruntată cu o situație fără precedent, a intervenit, într-un mod extrem de controversat, dar aparent constituțional (?!), anulând alegerile prezidențiale și amânând decizia pentru o dată ulterioară, câștigând astfel un timp prețios pentru o eventuală revenire la rațiune. Situația actuală este una paradoxală: avem același prim-ministru, desemnat de un președinte a cărui legitimitate este pusă sub semnul întrebării; avem un președinte al Senatului, care ar fi trebuit să preia interimar atribuțiile prezidențiale, dar situația este încă neclară (constituțional sau neconstituțional?); și avem un Guvern care se confruntă cu consecințele grave ale unor decizii economice și sociale luate în ultimii ani, sub autoritatea aceluiași prim-ministru, acum desemnat din nou, decizii de care deja știe că ar trebui să se ferească, promițând, într-o ordonanță-minune, liniște, pace, lapte și miere.

O liniște amară, însă, o pace precară, o imagine idilă cu gust de cenușă. O moștenire grea, un viitor incert… Aici suntem.

Bezmetici. Confuzi.

Mahmuri, ca după un coșmar abia început. De ce? Cum a reușit TikTok să ne manipuleze într-un asemenea hal, distrugându-ne, la nivel existențial, identitatea națională, respectul de sine și prestigiul în lume? Dar, lăsând deoparte rolul rețelelor sociale, cum am putut cădea atât de ușor în capcana unui război hibrid? Poate pentru că #mediocri-mulți-câtă-frunză-și-iarbă – nu toți, dar suficienți pentru a destabiliza națiunea – formați ani la rând de un sistem educațional mediocru, incapabil să se modernizeze și să se adapteze cerințelor vremurilor, ne-au făcut incapabili să gândim critic, să discernem binele de rău și să ne asumăm o schimbare reală, o transformare ce ar consolida atât identitatea, cât și stima de sine națională, integrându-ne armonios în comunitatea națiunilor civilizate.

În loc de asta, am ales, prin vot, niște mutanți neolegionaroizi, cu o gândire rudimentară, incapabili de a-și exprima ideile într-un mod coerent și articulat. Ne-am pierdut mințile într-atât încât să nu ne mai putem salva noi înșine, să nu ne putem ridica la nivelul demnității noastre naționale? Cum am ajuns aici? Probabil și din cauza altor factori la fel de negativi: jumătăți de măsură, corupție insidioasă, economie subterană nefiscalizată, mineriade încă neelucidate, dosarul Revoluției din Decembrie 1989 târât prin instanțe, un sistem educațional învechit și incapabil să se adapteze realității actuale.

Și multe altele… Și ce va fi mai departe? Viitorul depinde de noi, de capacitatea noastră de a ne depăși propriile limitări. Eu văd o iubire lucidă față de această Națiune a mea, capabilă atât de autodistrugere inconștientă, cât și de manifestări excepționale de patriotism.

Esențele tari stau în flacoane mici, iar acei români capabili de performanță excepțională sunt, la fel ca și cei care au votat neolegionaroid în noiembrie-decembrie 2024, binecuvântați de același tricolor, pentru a învăța cum funcționează, într-adevăr, democrația participativă. Pe bune?! Cum veți iubi voi România, lucid și profund, vă privește pe fiecare în parte.

Este decizia voastră. Povestea mea de iubire lucidă pentru Patria mea este legată de lucrarea pentru reformarea sistemului educațional, pentru a crea o Școală de secol XXI, pentru o Românie de secol XXI. Aici suntem.

Înainte de a vă ura un an nou 2025 cu sănătate, bucurie, împliniri și multă minte limpede, doresc să subliniez importanța distincției dintre luciditate și disperare în iubirea de Țară. Așa cum scrie Cioran[1] în Schimbarea la față a României (ediția Humanitas 1990[2], pe care el o declară „definitivă”, cu avertismentul tranșant „Nimeni nu are dreptul să o modifice”): (Aici ar trebui inserată o citare relevantă din Cioran, dacă există una care se potrivește contextului). .

Refuz disperarea, optând pentru o iubire lucidă, profundă, față de țară. Această iubire constituie fundamentul acțiunilor mele, acțiunile menite să spargă definitiv lanțurile mediocrității care încearcă să ne înrobească.

Nu voi permite niciodată ca acest blestem să se instaleze în noi, să ne definească, să ne limiteze potențialul. Este o luptă pe care o duc cu convingere, o luptă pentru o Românie mai bună, o luptă pentru a elibera spiritul național de apatia și inerția care îl sufocă.

Cred cu tărie în puterea schimbării, în capacitatea noastră de a depăși limitele impuse de o mentalitate învechită. Mă dedic acestei lupte cu întreaga mea ființă, cu toată energia mea, convins fiind că o Românie liberă și puternică este posibilă.

Este o viziune pe care o îmbrățișez cu toată inima și pentru care sunt dispus să lupt neobosit. Încrederea în forțele proprii și în puterea colectivă sunt motoarele acestei lupte.

Dovada succesului va fi dată de timp, dar eu rămân neclintit în convingerea mea. La mulți ani! .

Transformările profunde ale României, analizate în lucrarea „Schimbarea la faţă a României”, depășesc simpla enumerare a evenimentelor istorice. Cartea, publicată de Humanitas, se adâncește în complexitatea proceselor sociale, politice și economice care au modelat țara de la căderea comunismului până în prezent.

Nu este o simplă cronică, ci o explorare multi-faceted a modului în care tranziția a afectat diversele segmente ale societății românești. Autorul nu se limitează la o prezentare descriptivă, ci dezvoltă o analiză critică a reformelor implementate, a succeselor și, mai ales, a eşecurilor înregistrate.

Se pune accentul pe impactul acestor schimbări asupra vieții cotidiene a cetățeanului român, reflectând dificultățile, dar și speranțele legate de construirea unei societăți democratice și prosperă. Sunt analizate, cu o profundă implicare, aspectele economice, inclusiv privatizarea, impactul fondurilor europene, și dezvoltarea (sau lipsa acesteia) a unui sector privat robust și competitiv.

De asemenea, se abordează transformarea sistemului politic, evoluția partidelor politice, rolul societății civile, și dificultățile în consolidarea statului de drept. Autorul explorează influența factorilor interni și externi asupra evoluției României, subliniind impactul evenimentelor internaționale asupra procesului de tranziție.

Studiul nu ocolește nici problemele persistente, cum ar fi corupția, inegalitatea socială și lipsa unei adevărate justiții. În concluzie, cartea oferă o perspectivă complexă și nuanțată asupra transformărilor prin care a trecut România, invitând cititorul la o reflecție critică asupra drumului parcurs și a provocărilor viitoare.

Este o analiză pertinentă, care depășește simpla cronologie a evenimentelor, oferind o înțelegere mai profundă a contextului socio-politic și economic al României contemporane. .