Ion Cristoiu: O nouă dovadă a dezbinării specifice românești
Sursa imagine:
Ion Cristoiu analizează, în editorialul său, fenomenul dezbinării specifice României, subliniind cum aceasta a devenit un obicei național. El argumentează că, în loc să caute soluții comune, românii preferă să se certe și să se acuze reciproc, amplificând astfel problemele în loc să le rezolve. Cristoiu avertizează asupra pericolului acestei atitudini, care erodează coeziunea națională și împiedică progresul real.
VREMEA
CURS VALUTAR
Alte Stiri
Pe scena politică românească din perioada antebelică, dezbinarea a fost o constantă, iar negocierile cu puterile externe au fost marcate de ambiții individuale și de o lipsă acută de unitate națională. În timp ce Mareșalul Antonescu, văzut ca singurul lider capabil să obțină condiții favorabile, purta discuții cu URSS, alte facțiuni românești, fiecare cu propriile interese obscure, au inițiat negocieri secrete cu Moscova, sacrificând interesele naționale în schimbul unor avantaje personale.
Opoziția, condusă de Iuliu Maniu și Partidul Național Țărănesc, a văzut în colaborarea cu Moscova o șansă de a prelua puterea de la Mareșal, dorindu-și cu ardoare să ocupe scaunul de lider al națiunii. Regele Carol al II-lea, aflat sub influența unor figuri controversate ca Mociony-Stircea și Buzeşti, a căutat în această alianță o modalitate de a-și reînstitui prerogativele de șef al statului, dorind o revenire glorioasă la putere.
Gheorghe Tătărescu, un politician cu ambiții neostoite, a văzut în această colaborare cu URSS o șansă de a reveni în funcția de prim-ministru, sperând să recapete controlul asupra guvernului. Carol al II-lea, exilat în Mexic, s-a implicat în negocieri prin intermediul ambasadorului sovietic, Umansky, cu o singură dorință: revenirea pe tronul României, visând la o restaurare a monarhiei.
Toate aceste grupări, în dorința lor aprigă de a prelua puterea, au neglijat interesele naționale, punând înainte ambițiile personale. Au negociat cu Moscova, acceptând concesii considerabile și subminând unitatea națională.
Dezbinarea a reprezentat, așadar, o armă cu două tăișuri în această perioadă turbulentă. Ea a slăbit puterea națională, facilitând intervenția puterilor externe și a condus, în final, la o lovitură de stat, care a schimbat soarta României.
Lovitura de stat din 23 august 1944 a fost interpretată greșit până în prezent, concentrându-se pe aspectele militare și ignorând factorul politic esențial: lupta pentru putere și ambițiile personale ale actorilor politici români. "Bătălia pentru putere a fost la baza evenimentelor din 1944", a declarat un istoric de renume, "și a contribuit în mod hotărâtor la desfășurarea evenimentelor". .
