FMI și Banca Mondială trag un semnal de alarmă la Washington: Economia globală riscă să se blocheze în datorii. Cum am ajuns aici și cum se prezintă situația țărilor europene.

Orizontul îndepărtat al scadenței, odinioară un concept vag, a devenit o realitate stringentă, pe măsură ce dobânzile au încetat să mai fie la fel de prietenoase ca în ultimele decenii. Era anilor 2000, marcată de rate ale dobânzilor scăzute și o disponibilitate extraordinară de bani, a permis țărilor să acumuleze niveluri record de datorii.

Evenimente precum criza financiară din 2008-2009 și criza datoriilor în euro din 2010 au reprezentat eșecuri majore, dar nu au reușit să oprească tendința de creștere a datoriilor. De atunci, datoria globală a explodat, în special în China (inclusiv Hong Kong) și Franța. Însă, de la începutul lui 2022, s-a conturat clar sfârșitul epocii dobânzilor scăzute.

Lumea se aștepta la o recesiune, dar aceasta nu a venit. În schimb, statele au continuat să cheltuie cu generozitate, în special în timpul pandemiei COVID, și chiar și după aceea.

Multe guverne s-au scufundat în oarecare mod de „cornucopia”, distribuind subvenții și beneficii sociale la scară largă. Campaniile electorale din SUA au devenit o competiție de promisiuni scumpe, iar deficitul bugetar american, deja la 7% din producția economică, continuă să crească, datoria națională depășind 120%.

China, confruntată cu probleme structurale ale economiei, a lansat un program masiv de stimulare economică, în timp ce Franța se află într-o situație critică, cu un nivel al datoriei de 110% și un deficit bugetar de 6%. Italia nu se prezintă mai bine, cu o datorie de 140% și un deficit de 4,5%.

România, la rândul ei, a înregistrat o creștere semnificativă a datoriei externe în primele șapte luni ale anului 2023, ajungând la 180,33 miliarde euro. Acum, „marele zid al datoriilor”, așa cum l-a numit investitorul Michael Howell de la CrossBorder Capital, se conturează amenințător. Refinanțarea datoriilor vechi va implica rate ale dobânzilor semnificativ mai mari, iar OCDE estimează că țările occidentale vor trebui să ramburseze 40% din obligațiunile lor restante în următorii trei ani.

Creșterile de taxe și reducerea cheltuielilor devin necesare, după mulți ani de planificare financiară excesiv de optimistă. Michel Barnier, noul prim-ministru al Franței, a avertizat că, fără acțiuni decisive, țara riscă să se prăbușească.

Totuși, obiectivele de economii rămân moderate, deficitul bugetar francez urmând să scadă la 3% abia în 2029, în conformitate cu limita Pactului de Stabilitate și Creștere Euro. Reticența Franței de a implementa măsuri drastice este o tendință generală, avertizează FMI. Multe țări au planuri financiare sub standardele necesare, iar implementarea unui amestec de economii și majorări de taxe care să aibă un impact minim asupra creșterii economice va fi dificilă.

După o perioadă lungă în care deficitele bugetare nu au reprezentat o problemă majoră pentru populație, datorită dobânzilor scăzute, acum este greu de acceptat o austeritate fiscală. Mai mult, schimbările climatice, creșterea cheltuielilor pentru apărare și îmbătrânirea populației reprezintă provocări suplimentare pentru finanțele guvernamentale, complicând și mai mult echilibrarea deficitului. Excepție face Germania, țara „frânei datoriilor”, „zeroului negru”, a „gospodinei șvabe”, cum a fost denumită în diverse momente, chiar și în era Merkel.

Republica Federală este singura dintre marile economii occidentale care a reușit să oprească creșterea datoriei suverane. Nivelul acesteia este similar cu cel de acum 25 de ani, puțin peste 60% din producția economică, cu un deficit actual de 2%. Bugetele de stat echilibrate sunt o regulă de aur în Germania, iar stabilitatea financiară este o componentă esențială a mentalității germane.

Guvernele federale germane au manifestat o prudență deosebită în gestionarea finanțelor, indiferent de coaliția politică de la putere. Totuși, această abordare nu a fost întotdeauna lipsită de minusuri.

Guvernele conduse de Angela Merkel au utilizat veniturile abundente ale guvernului, în primul rând pentru a extinde beneficiile sociale, neglijând investițiile în infrastructură, educație și armată. În a doua jumătate a anilor 1990 și chiar mai târziu, datoria guvernamentală germană a beneficiat de rate negative ale dobânzii, adică statul primea bani suplimentari de la investitori când împrumuta bani.

Aceasta a fost o ocazie excelentă de a investi în infrastructura publică a țării, o oportunitate pe care guvernul german nu a exploatat-o pe deplin. .

În ultimele decenii, cu dobânzile scăzând inițial și apoi stagnând la niveluri foarte scăzute pentru o perioadă îndelungată, părea că limita a ceea ce își permiteau țările era „în orizontul îndepărtat”. Banii erau ieftini și abundenți, iar datoriile au crescut constant.

Evenimente precum criza financiară din 2008-2009 și criza datoriilor în zona euro din 2010 au reprezentat eșecuri majore, dar nu au schimbat tendința pe termen lung. De atunci, datoria totală a crescut semnificativ, în special în China (inclusiv Hong Kong) și Franța. Însă lucrurile s-au schimbat.

De la începutul anului 2022, era evident că epoca dobânzilor scăzute se apropia de sfârșit. Un ralanti ar fi fost o necesitate, dar nu s-a întâmplat.

În timpul pandemiei COVID, statele au cheltuit bani cu generozitate, iar după aceea au continuat pe același drum. În multe țări, guvernele nu au reușit să renunțe la politica cornucopiei, subvențiile și beneficiile sociale continuând să curgă. În campania electorală din SUA, cei doi candidați s-au întrecut în promisiuni costisitoare.

Deficitul bugetar a ajuns la 7% din producția economică, economia fiind în bună stare, în timp ce datoria națională a crescut la peste 120%. În China, conducerea partidului încearcă să stimuleze economia, afectată de probleme structurale, printr-un program masiv de stimulare economică.

Franța se confruntă cu o rată a datoriei de 110% și un deficit bugetar actual de 6%, în timp ce Italia are valori comparative de 140% și 4,5%. În România, datoria externă totală a crescut în primele șapte luni ale anului cu 10,247 miliarde de euro, ajungând la 180,33 miliarde de euro, față de 170,083 miliarde de euro la 31 decembrie 2023, conform datelor Băncii Naționale a României, potrivit Ziare.com. Acum se strânge șurubul. Datoriile vechi vor trebui refinanțate cu dobânzi semnificativ mai mari în viitor.

În următorii trei ani, țările occidentale vor trebui să ramburseze 40% din obligațiunile lor restante și să obțină noi fonduri pentru a face acest lucru, conform calculelor OCDE. Lumea se îndreaptă spre „marele zid al datoriilor”, a prognozat recent investitorul Michael Howell, de la CrossBorder Capital. Creșterile de taxe și reducerea cheltuielilor devin prioritare, după mulți ani de planificare financiară prea optimistă. Noul prim-ministru al Franței, Michel Barnier, a declarat recent că guvernul său trebuie să acționeze decisiv acum, altfel „țara noastră va fi în prăpastie”.

Cu toate acestea, obiectivele de economii rămân moderate. Va dura până în 2029 pentru ca deficitul bugetar francez să scadă la 3%, limita Pactului de Stabilitate și Creștere Euro. Reticența franceză poate fi considerată tipică.

În multe țări, planurile au fost mult sub cerințele politicii financiare, avertizează FMI. Este necesar un amestec de economii și majorări de taxe, calibrat astfel încât să aibă un impact minim asupra creșterii economice. Cu toate acestea, implementarea unei astfel de politici va fi dificilă.

După mulți ani în care deficitele bugetare nu au jucat un rol major în conștiința publică, datorită dobânzilor extrem de scăzute, populația nu este pregătită pentru faptul că statul nu poate să-și asume niveluri tot mai mari de îndatorare. Există și alte provocări pentru finanțele guvernamentale, care nu favorizează echilibrarea deficitului, cum ar fi schimbările climatice, creșterea cheltuielilor pentru apărare și îmbătrânirea populației. Această situație este valabilă pentru majoritatea țărilor, cu excepția Germaniei. Germania, țara „frânei datoriilor”, a „zeroului negru”, a „gospodinei șvabe”, după cum a fost uneori ironizată, chiar și în era Merkel, este singura dintre marile economii occidentale care a renunțat la tendința creșterii datoriei suverane.

Rata datoriei este similară cu cea din urmă cu 25 de ani, puțin peste 60% din producția economică, iar deficitul actual este de 2%, chiar și cu economia în ușoară scădere. Bugetele de stat echilibrate sunt o regulă în Germania, iar stabilitatea financiară este profund ancorată în mentalitatea germană. Ca urmare, guvernele federale au fost și sunt precaute în ceea ce privește combinațiile de partide la guvernare. Aceasta nu înseamnă că s-au descurcat întotdeauna bine.

Ani de zile, guvernele conduse de Angela Merkel au folosit veniturile abundente ale guvernului, în primul rând pentru a extinde beneficiile sociale, investind mai puțin. Problemele infrastructurii, ale instituțiilor de învățământ și ale armatei sunt consecințe ale acestei stabiliri de priorități. În a doua jumătate a anilor 1990, dar și mult mai târziu, datoria guvernamentală germană a fost supusă unor rate negative ale dobânzii.

Așadar, statul a primit bani suplimentari de la investitori atunci când a împrumutat bani, un moment favorabil pentru a aduce la standarde dotările publice ale țării. Acum, totul va fi mult mai scump din cauza dobânzilor crescute. Pagubele economice sunt imense: economia germană nu a crescut semnificativ de aproape cinci ani. .

Lumea se află la un punct critic, unde datoriile acumulate în trecut vor necesita refinanțare la dobânzi semnificativ mai mari, obligând statele occidentale să ramburseze o sumă considerabilă, estimată la 40% din obligațiunile restante, în următorii trei ani. Această situație, descrisă ca un „mare zid al datoriilor” de către investitorul Michael Howell, de la CrossBorder Capital, impune o schimbare radicală în politica fiscală a statelor.

După ani de planificare financiară optimistă, creșterile de taxe și reducerea cheltuielilor devin o necesitate stringentă. Noul prim-ministru al Franței, Michel Barnier, avertizează că acțiunea urgentă este esențială pentru a evita prăbușirea economiei franceze.

Obiectivele de economii, totuși, rămân moderate, cu o scădere a deficitului bugetar francez la 3% abia în 2029, limită impusă de Pactul de Stabilitate și Creștere Euro. Reticența Franței este o tendință generală, potrivit FMI, care avertizează că majoritatea planurilor de austeritate sunt insuficiente. Un echilibru între economii și creșteri de taxe este crucial, dar implementarea unei astfel de strategii va fi dificilă, dat fiind că populația, obișnuită cu dobânzi extrem de scăzute și lipsa de griji legate de deficitul bugetar, nu este pregătită pentru o schimbare drastică.

Provocările actuale ale finanțelor guvernamentale sunt amplificate de schimbările climatice, creșterea cheltuielilor pentru apărare și îmbătrânirea populației, toate acestea adâncind deficitul bugetar. Există o singură excepție de la acest algoritm: Germania. Republica Federală este singura dintre marile economii occidentale care a reușit să evite creșterea datoriei suverane, menținând-o la un nivel similar cu cel din urmă cu 25 de ani, puțin peste 60% din producția economică.

Deficitul actual este de doar 2%, chiar și cu o ușoară scădere a economiei. Bugetele de stat echilibrate sunt o prioritate în Germania, stabilitatea financiară fiind adânc înrădăcinată în mentalitatea germană.

Această mentalitate a ghidat deciziile guvernelor federale de-a lungul timpului, chiar și în alegerea combinațiilor de partide pentru guvernare. Cu toate acestea, nu totul a fost perfect. Guvernele conduse de Angela Merkel au preferat să investească în extinderea beneficiilor sociale, ignorând probleme din domeniile infrastructurii, educației și armatei.

Perioada cu rate negative ale dobânzii, din a doua jumătate a anilor 1990 și din anii următori, a oferit Germaniei o oportunitate unică: să obțină bani suplimentari de la investitori, când a împrumutat bani, un moment ideal pentru a consolida dotările publice ale țării. Acum, din cauza dobânzilor crescute, tot va fi mult mai scump, iar economia germană, stagnând de aproape cinci ani, va suferi consecințe majore.

.