De la sărăcie la averi aparente: Ion Cristoiu analizează ascensiunea unor "miliardari de carton"

Prăbușirea BANCOREX în 1999 a șocat profund România, dezvăluind o realitate crăpată sub o fațadă de succes strălucitor. Ani la rând, banca a fost percepută ca un simbol al capitalismului înfloritor: clădiri impunătoare, campanii publicitare agresive în presă și la televizune, angajați cu o imagine impecabilă, evocând atmosfera elitistă a Wall Street-ului.

Imaginea sa era una de incontestabilă soliditate, un granit inexpugnabil în ochii oricărui om de afaceri român, care ar fi ales-o fără ezitare pentru a-și deschide un cont. Această percepție de invulnerabilitate a fost cu atât mai șocantă având în vedere realitatea subterană: o structură fragilă, construită din chirpici mascați cu o vopsea atent aplicată, o iluzie de beton armat creată de conducerea băncii, sprijinită, fără îndoială, de factori influenți din sistem.

BANCOREX nu a fost un caz izolat în haosul financiar postdecembrist, un circ opulent unde strălucirea reflectoarelor ascundea sărăcia scenei, alături de ea prăbușindu-se Credit Bank, Columna, Albina și Bank Post. Însă, contrastul dramatic între aparența de grandoare și deznodământul lamentabil al BANCOREX o diferențiază, făcând din analiza sa o radiografie relevantă a întregului proces de implozie bancară din perioada respectivă.

Spre deosebire de imaginea miliardarilor de carton, BANCOREX nu a fost inițial o construcție din chirpici. Preluată de la regimul comunist, banca a beneficiat de o bază solidă, dar aceasta s-a degradat treptat, printr-un proces insidios de înlocuire a betonului cu chirpici.

Impactul devastator al prăbușirii se datorează tocmai ascunderii acestei erodări fatale. În timp ce fisurile se adânceau în structura băncii, BANCOREX și-a menținut masca de prosperitate și invulnerabilitate.

O alertă timpurie, la primele semne de instabilitate, ar fi putut atenua considerabil șocul final. Spre deosebire de falimentele bancare din Occident, cauzate de factori imprevizibili precum schimbări bruște ale conjuncturii economice sau erori de management, prăbușirea BANCOREX și a altor bănci românești a fost rezultatul unei rupturi fundamentale de la principiile capitalismului sănătos. În Occident, băncile sunt motoare ale economiei, mijloace esențiale pentru dezvoltarea investițiilor.

Creditul își îndeplinește rolul vital de a stimula afacerile private, prin dobânzi mici, evaluarea riguroasă a solvabilității și a viabilității proiectelor. Rateurile de credit sunt excepții, rezultate din imprevizibilitatea vieții, nu din neglijența băncilor.

În România postdecembristă, băncile au devenit, în multe cazuri, pușculițe pentru clientela politică. Creditele neperformante nu au fost rezultatul unor circumstanțe neprevăzute, ci o consecință directă a unor practici corupte, cu complicitatea conducătorilor băncilor.

Banii publici și privați au fost folosiți pentru îmbogățirea unor escroci, în detrimentul adevăraților investitori, împiedicând dezvoltarea economică sănătoasă. Acest model a contribuit la apariția cleptocrației, a miliardarilor de carton și a unei economii deficiente.

Băncile construite din chirpici reprezintă, așadar, un simbol la fel de elocvent al perioadei postdecembriste ca și miliardarii de carton, ambele mărturii ale unei tranziții marcate de corupție și lipsa de transparență. .

Prăbuşirea unor bănci româneşti în perioada postdecembristă, cu BANCOREX ca exemplu emblematic, reprezintă un fenomen complex, ce depăşeşte simpla catastrofă financiară. Imaginea unei sărbători grandioase, evocată de strălucirea aparentă a acestor instituții, se transformă, după stingerea reflectoarelor, într-un peisaj dezolant: nisipul prăpădit al arenei economice şi scaunele jupuite ale tribunelor sociale.

Alături de BANCOREX, Credit Bank, Columna, Albina și Bank Post au suferit destine similare, dar niciuna nu ilustrează cu atâta forță contrastul dramatic dintre grandoarea aparentă și jalnica realitate ulterioară. Analiza evoluției BANCOREX oferă, așadar, o perspectivă relevantă asupra acestui proces de dezintegrare sistemică. Nu putem afirma că BANCOREX a fost o construcție din chirpici de la bun început, mascată în beton armat.

Preluată de la regimul comunist, banca a fost inițial o instituție solidă. Deteriorarea ei a fost însă graduală, insidioasă, un proces de înlocuire lentă și ascunsă a betonului cu chirpici.

Șocul public a fost amplificat tocmai de această mascare a fisurilor catastrofale ce au erodat temeliile instituției. În timp ce structura se fragmenta, BANCOREX continua să proiecteze o imagine de stabilitate și succes, fapt ce accentuează impactul devastator al prăbușirii finale.

O alarmare timpurie, la primele semne de instabilitate, ar fi putut atenua considerabil consecințele dezastruoase. Spre deosebire de situațiile de faliment bancar din Occident, unde cauzele sunt adesea evenimente neprevăzute, cum ar fi schimbări bruște ale conjuncturii economice sau erori de management, prăbușirea BANCOREX și a altor bănci românești reflectă o patologie profundă a sistemului. În capitalismul autentic, băncile acționează ca un motor al economiei, facilitând investițiile și promovând dezvoltarea afacerilor private.

Ele nu sunt simple afaceri în sine, ci instrumente esențiale pentru dinamica pieței. Creditul, coloana vertebrală a sistemului bancar, trebuie să stimuleze crearea de afaceri, să atragă investiții și să dezvolte economia.

În acest context, băncile aplică o politică prudentă: dobânzi mici, evaluarea riguroasă a solvabilității clienților și, mai ales, o analiză atentă a viabilității proiectelor propuse. Rateurile de credit sunt excepții, rezultate din factori imprevizibili, nu din deficiențe ale sistemului bancar. În contrast, băncile românești postdecembriste, inclusiv BANCOREX, s-au transformat în pușculițe generoase pentru clientela politică.

Creditele neperformante nu au apărut ca urmare a unor circumstanțe neprevăzute, ci au fost deliberate, cu complicitatea conducerii. Fondurile publice și private nu au fost investite în dezvoltarea economiei, ci au fost direcționate spre îmbogățirea unor escroci, protejați de influente politice sau de corupția din interiorul băncilor.

Falimentul acestor bănci a afectat sever depunătorii, dar mai grav este faptul că adevărații investitori au fost privați de acces la credit, frânând astfel dezvoltarea capitalismului autentic în România. Aceste bănci, construite pe chirpici, au contribuit la apariția cleptocrației, a miliardarilor de carton și a unei culturi a risipei financiare, devenind astfel un simbol al perioadei postdecembriste, la fel de semnificativ ca fenomenul miliardarilor de carton. .