Cristoiu acuză: O dictatură a vorbelor goale
Sursa imagine:
Mircea Iorgulescu's book, initially titled "Marea trăncăneală – eseu despre lumea lui Caragiale," published in 1994, explores the prevalence of empty talk in Caragiale's world and its relevance to Romania. Originally censored in 1988 under Ceaușescu's regime, the book highlights the dictatorship of idle chatter, a phenomenon Caragiale himself observed. The author argues that this "trăncăneală" is even more pervasive today, surpassing both Ceaușescu's era and Caragiale's time, particularly visible in the constant stream of talk on Romanian television news. The article contrasts the "trăncăneală" with meaningful action, emphasizing the unproductive nature of endless political and media discourse. It concludes by suggesting a more fitting title for Iorgulescu’s book: "Dictatura trăncănelii."
VREMEA
CURS VALUTAR
Alte Stiri
Chiar dacă titlul a fost modificat, volumul lui Mircea Iorgulescu a fost perceput, la prima ediție, de cercurile literare ca o subtilă critică a regimului Ceaușescu. Spre finalul dictaturii, puterea ceaușistă, inițial atât de fermă, intra într-o evidentă decadență, acțiunea fiind înlocuită de o vorbărie excesivă, omniprezentă.
Reuniunile partidului, vizitele lui Ceaușescu, emisiunile radio și TV, toate deveniseră pretext pentru discuții interminabile și lipsite de substanță. Chiar și în rândul disidenților, se pălăvrăgea inutil, în contrast cu lupta concretă împotriva comunismului desfășurată în alte țări din blocul estic.
România se remarca prin preferința pentru vorbă, nu pentru fapte. Îmi pun întrebarea dacă autorul va publica o nouă ediție; dacă da, “Dictatura trăncănelii” ar fi un titlu mult mai potrivit.
Observația este relevantă chiar și astăzi, viața publică românească fiind marcată de o vorbărie excesivă, posibil chiar mai amplă decât în timpul lui Ceaușescu, sau, cu siguranță, mai extinsă decât în perioada lui Caragiale. Un editorial din „Epoca” (8 decembrie 1896), intitulat „Lascăr Catargiu”, semnalează o observație pertinentă a lui Caragiale: în regimul democratic, succesor al dictaturii Regulamentului Organic, se instalase o nouă formă de dictatură – "proclamarea redeşteptării şi emancipării noastre politice a fost semnalul inaugurării celei mai teribile şi înjositoare tiranii – tirania vorbei.
Iată ce ne-a stăpânit o jumătate de veac cu ultima cruzime: vorba, vorba umflată şi seacă”. Această remarcă genială, prezentă în scrierile sale, se regăsește atât în proza, cât și în teatrul lui Caragiale.
Mircea Iorgulescu, în cartea sa, subliniază dominația vorbei în universul caragialesc, o adevărată „dictatură a trăncănelii”, prezentă în toate aspectele vieții sociale: presă, cafenele, trenuri, parlament, stradă, cluburi politice – o vorbărie continuă, fără rezultat concret. Se vorbește mult, se face puțin, sau, mai exact, se vorbește și nu se face nimic.
Trăncăneala este cuvântul cheie. I.L.
Caragiale, cu siguranță, ar fi fost uluit de televiziunile românești, în special de emisiunile de știri, unde politicieni, jurnaliști, analiști și cetățeni obișnuiți își exprimă opiniile non-stop. S-a format o clasă de "trăncănitori profesioniști", politicieni și analiști care își petrec majoritatea timpului în studiourile TV.
Unii sunt invitați pentru rating, alții sunt delegați de partide, asigurând o distribuție aparent echitabilă a opiniilor în spațiul public. Deși vorbirea continuă despre diverse subiecte, deseori umflate artificial pentru a umple timpul, nu este în sine o tragedie, amploarea și lipsa de substanță a acestei vorbării constituie un fenomen remarcabil. .
