Barza și căminul: o poveste despre casă

Accesul la locuințe decente reprezintă o necesitate fundamentală, iar în contextul actual, sprijinul statului pentru categoriile vulnerabile, în special tineri, devine esențial, nu doar benefic. Această necesitate se reflectă în inițiativele multor state europene, care au implementat programe ample de locuințe sociale, strategii menite nu doar să contracareze scăderea natalității, ci și să amelioreze calitatea vieții și să reducă inegalitățile sociale.

Contrar preconcepțiilor, aceste investiții nu au condus la epuizarea bugetelor naționale, ci, dimpotrivă, la o stimulare economică semnificativă. Un exemplu elocvent îl constituie Austria, și mai precis, Viena, cu celebrul său program "Gemeindebau", inițiat în anii 1920, în timpul administrației social-democrate cunoscute sub numele de "Viena Roșie". Astăzi, 60% din piața locativă vieneză este reprezentată de locuințe sociale, un procent impresionant obținut printr-un sistem complex de subvenții guvernamentale.

Aceste subvenții, esențiale pentru menținerea unor chirii accesibile, au atins în 2024 suma de aproximativ 400 de milioane de euro. Această sumă considerabilă este investită în diverse proiecte: construcția de noi locuințe sociale, în colaborare cu dezvoltatori privați și cooperative; reabilitarea și modernizarea unităților existente; și, nu în ultimul rând, subvenții directe către chiriași.

Pentru a asigura un sprijin suplimentar persoanelor cu venituri reduse, Viena oferă alocații pentru locuințe (Wohnbeihilfe), un program care a inclus, în 2023, un bonus de 200 de euro pentru locuințe, beneficiind aproximativ 245.000 de locuitori. Un alt model de succes este cel olandez, bazat pe un sistem extins de locuințe sociale gestionate de municipalități prin intermediul unor organizații non-profit. Acest sistem asigură accesibilitate pentru tineri și familii, grație implicării active a asociațiilor de locuințe (woningcorporaties), care oferă locuințe sociale pentru circa 30% din populație.

Guvernul olandez sprijină aceste asociații prin finanțare directă, dar și prin politici de control al chiriilor. Accesul la locuințele sociale este condiționat de venituri anuale sub un anumit prag, stabilit prin lege (aproximativ 44.000 de euro pe gospodărie în 2023).

Chiriile sunt plafonate la 808 euro lunar și sunt reglementate pentru a rămâne accesibile. Alocarea locuințelor se face printr-un sistem de punctaj, care ia în considerare necesitatea și vechimea cererilor. Spre deosebire de modelul austriac, caracterizat prin subvenții directe substanțiale, Olanda mizează pe un sistem mai autonom, cu subvenții directe reduse.

Guvernul acordă subvenții indirecte, precum garanții pentru împrumuturi și reduceri de preț pentru terenuri, dar nu oferă subvenții directe majore pentru construcția sau întreținerea locuințelor sociale. În 2021, cheltuielile medii pentru sprijinirea chiriașilor cu venituri mici prin subvenții pentru chirie au fost de aproximativ 208 euro pe gospodărie eligibilă.

Acest model permite corporațiilor de locuințe să funcționeze independent, generând venituri din chirii, utilizate pentru dezvoltarea și întreținerea ulterioară a locuințelor sociale, asigurând astfel sustenabilitatea financiară a sectorului și minimizând dependența de finanțarea guvernamentală directă. Ambele modele, austriac și olandez, demonstrează eficiența unor abordări diferite în asigurarea accesului la locuințe sociale, evidențiind importanța investițiilor publice în acest sector vital. .

Accesul la locuințe decente reprezintă o provocare majoră în multe țări europene, impactând semnificativ bunăstarea socială și economică a populației. Analizând diverse abordări implementate cu succes în alte state, putem identifica soluții viabile și pentru contextul românesc.

Începând cu modelul francez al locuințelor HLM (Habitations à Loyer Modéré), creat în 1950, observăm un sistem de finanțare mixt, bazat pe fonduri publice, credite speciale și contribuții locale, care garantează chirii semnificativ reduse comparativ cu piața liberă – de două până la trei ori mai mici, în special în zonele cu cerere mare. Acest model demonstrează eficacitatea unui parteneriat public-privat în asigurarea accesului la locuințe pentru segmentele vulnerabile ale populației. O abordare inovatoare și extrem de eficientă este reprezentată de programul finlandez "Housing First", lansat în 2008.

Spre deosebire de abordările tradiționale, care impun condiții prealabile (de exemplu, abstinență de la consumul de substanțe), "Housing First" prioritarizează oferirea unei locuințe permanente, fără condiții, pentru persoanele fără adăpost și tineri. Acest program, finanțat substanțial de agenția guvernamentală ARA (Housing Finance and Development Centre of Finland), cu un buget anual de peste 2 miliarde de euro, demonstrează că stabilitatea locativă este o condiție esențială pentru reintegrarea socială.

Succesul programului se datorează atât asigurării unei locuințe, cât și sprijinului social adecvat oferit beneficiarilor. Eficiența sa în combaterea excluziunii sociale a determinat adoptarea modelului și de alte state europene. Portugalia, prin programul "1º Direito", coordonat de Institutul de Locuințe și Reabilitare Urbană (IHRU), oferă o altă perspectivă, concentrându-se pe finanțarea nerambursabilă sau împrumuturi avantajoase pentru achiziționarea, reabilitarea sau construirea de locuințe pentru persoane vulnerabile, inclusiv studenți și tineri profesioniști.

Acest program, parte integrantă a strategiei naționale de locuire, își propune să îmbunătățească condițiile de locuire pentru aproximativ 26.000 de familii până în 2026, printr-o abordare personalizată. Germania, prin utilizarea fondurilor europene și colaborarea între statul federal și guvernele locale, susține proiecte de locuințe sociale și implementează controale asupra chiriilor, asigurând stabilitate locativă pentru tineri și familii cu venituri reduse. Exemple concrete, precum politica de "chirie controlată" din Berlin, evidențiază impactul pozitiv al reglementării pieței imobiliare. În Danemarca și Suedia, statele oferă subvenții semnificative pentru construirea și renovarea locuințelor sociale, reprezentând aproximativ 20% din totalul locuințelor în Danemarca.

Suedia, de asemenea, se concentrează pe construcția de locuințe sociale pentru tineri și familii tinere, combinând acest lucru cu subvenții pentru chirie, adresând astfel direct criza locuințelor din zonele urbane. Aceste exemple europene demonstrează clar că investițiile în locuințe sociale nu sunt doar o chestiune de responsabilitate socială, ci și o investiție economică strategică. Construcția și renovarea locuințelor generează locuri de muncă, stimulează economia locală, crește mobilitatea forței de muncă și reduce costurile indirecte asociate cu gestionarea crizei locuințelor prin măsuri paliative.

Mai mult, accesul la locuințe decente influențează decisiv decizia de a întemeia o familie, contribuind la o creștere demografică sustenabilă. Soluțiile pentru România implică o abordare holistică: alocarea unui procent semnificativ din bugetul național și din fondurile europene pentru construcția de locuințe sociale, adoptarea unui model mixt de cooperare public-privat, implementarea unor programe de control al chiriilor și măsuri de reglementare a speculațiilor imobiliare. Aceste măsuri ar contribui la o îmbunătățire semnificativă a calității vieții pentru tineri și familii, stimulând totodată creșterea demografică și dezvoltarea economică. .

Criza locativă, un fenomen cu ramificații sociale și economice profunde, reprezintă o provocare majoră pentru multe țări europene. Soluțiile implementate cu succes în state precum Finlanda, Portugalia, Germania, Danemarca și Suedia oferă exemple concrete de bune practici, evidențiind necesitatea unor intervenții strategice și consistente din partea statului. Finlanda, recunoscută pentru programul său inovator "Housing First", lansat în 2008, demonstrează eficiența unei abordări centrate pe asigurarea unei locuințe permanente pentru persoanele fără adăpost și tineri, fără a impune condiții prealabile restrictive.

Acest model, finanțat substanțial de către agenția guvernamentală ARA (Housing Finance and Development Centre of Finland), care gestionează un buget anual de peste 2 miliarde de euro destinat subvenționării locuințelor sociale și dezvoltării infrastructurii, a demonstrat o capacitate remarcabilă de combatere a excluziunii sociale și a fost adoptat de alte state europene. Esența programului constă în recunoașterea stabilității locative ca factor esențial pentru reintegrarea socială, oferind sprijin social adecvat alături de o locuință stabilă.

ARA nu doar finanțează direct construcția și renovarea de locuințe, ci și sprijină municipalitățile în implementarea eficientă a programului "Housing First". Portugalia, prin programul "1º Direito", integrat în strategia națională de locuire și derulat de Institutul de Locuințe și Reabilitare Urbană (IHRU), abordează problema accesului la locuințe decente pentru persoane vulnerabile, inclusiv studenți și tineri profesioniști. Programul oferă finanțare nerambursabilă sau împrumuturi avantajoase pentru achiziționarea, reabilitarea sau construcția de locuințe, fie direct beneficiarilor, fie prin intermediul autorităților locale.

Ambiția programului este de a îmbunătăți condițiile de locuire pentru aproximativ 26.000 de familii până în 2026, printr-o abordare personalizată, adaptată nevoilor specifice ale fiecărui beneficiar. Germania, utilizând fonduri europene, a implementat proiecte de locuințe sociale și a introdus controale asupra chiriilor, asigurând stabilitate locativă pentru tineri și familii cu venituri reduse. Colaborarea dintre statul federal și guvernele locale, prin subvenții și reglementări, a contribuit la diminuarea presiunii asupra pieței imobiliare.

Politici precum "chiria controlată" din Berlin au prevenit creșteri exagerate ale prețurilor. Modele similare de succes se regăsesc în Danemarca, unde statul oferă subvenții și garanții pentru construcția și renovarea locuințelor, cu locuințele sociale reprezentând aproximativ 20% din totalul locuințelor, și în Suedia, care a implementat măsuri ample pentru construirea de locuințe sociale, combinate cu subvenții pentru chirie, concentrându-se în special pe tineri și familii tinere, în zone urbane afectate de criza locuințelor. Impactul acestor programe transcende aspectele sociale imediate. Costurile ridicate ale locuințelor influențează decisiv decizia de a întemeia o familie, iar programele analizate au demonstrat viabilitatea lor în acest context.

Mai mult, investițiile în construcții și renovări generează locuri de muncă, stimulează economia locală și cresc mobilitatea forței de muncă, contribuind la o economie competitivă. De asemenea, se reduc costurile indirecte asociate cu gestionarea crizei locuințelor prin măsuri mai puțin eficiente. Pentru România, soluțiile sunt clare: alocarea unui procent specific din bugetul național și fonduri europene pentru construcția de locuințe sociale, adoptarea unui model mixt de cooperare public-privat, implementarea unor programe de control al chiriilor și măsuri de reglementare a speculațiilor imobiliare.

Aceste politici ar putea contribui la o creștere demografică susținută și la o îmbunătățire semnificativă a calității vieții pentru tineri și familii. .