„Războiul Sfânt al României”: O analiză critică

Grant Thomas Harward, un reputat istoric american, și-a dedicat cariera studierii Holocaustului și a implicației României în cel de-al Doilea Război Mondial. Absolvent al Brigham Young University din Utah, SUA, cu o diplomă în istorie, și-a completat studiile în 2010 cu un masterat la prestigioasa University of Edinburgh, Scoția.

Experiența sa bogată include activități didactice la Auschwitz Jewish Center, precum și o bursă Fulbright acordată de guvernul american pentru cercetări în România, perioadă în care a predat și la Mandel Center de la US Holocaust Memorial Museum. În prezent, Grant Harward activează ca istoric militar la US Army Center of Military History, un prestigios centru de cercetare militară american. Cunoștințele sale extinse în domeniul istoriei militare și al Holocaustului se reflectă în lucrarea sa amplă, "Războiul Sfânt al României.

Militarii, motivația și Holocaustul", o analiză complexă și detaliată a rolului armatei române pe Frontul de Est în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Volumul, structurat pe opt capitole substanțiale, oferă o perspectivă multi-faceted asupra acestui capitol întunecat al istoriei românești.

Fiecare capitol explorează aspecte cheie, de la analiza ideologiei "Războiului Sfânt" (Capitolul 1, pp. 55-89) și a contextului politico-militar interbelic (Capitolul 2, pp.

90-142), până la implicațiile directe ale României în Holocaust (Capitolul 4, pp. 192-257) și evoluția conflictului de-a lungul anilor (Capitolele 3, 5 și 6, pp.

143-389). De asemenea, cartea analizează rolul propagandei și al disciplinei militare (Capitolul 7, pp.

390-426), precum și implicarea femeilor și a minorităților în acest conflict (Capitolul 8, pp. 427-472).

Epilogul (pp. 473-496) sintetizează concluziile și oferă o perspectivă de ansamblu asupra impactului devastator al "Războiului Sfânt". Caracterul științific al lucrării este accentuat de rigoarea academică, evidențiată printr-un aparat critic complet, cu note de subsol ample, o bibliografie exhaustivă și un index de nume.

Importanța cercetării lui Harward constă în accesul său la surse arhivistice inedite din Arhivele Militare de la Pitești, fonduri arhivistice consultate de puțini istorici, ceea ce conferă lucrării o originalitate incontestabilă și o valoare documentară excepțională. Cercetarea a fost completată prin interviuri și analiză minuțioasă a presei vremii, în special a ziarului "Santinela", publicație propagandistică distribuită soldaților români pe front, cu scopul de a le menține moralul ridicat, prin personaje precum soldatul Neață, prezentat chiar și în paginile vesele cu benzi desenate. Metoda de cercetare utilizată este cea comparativă, analizând simultan aspectele militare, ideologice și motivaționale ale implicării armatei române în cel de-al Doilea Război Mondial, în contextul alianței cu Germania nazistă împotriva Uniunii Sovietice.

Titlul volumului, "Războiul Sfânt al României. Militarii, motivația și Holocaustul", pare ironic, dat fiind faptul că atrocitățile comise de armata română, sub forma genocidului, pogromurilor, deportărilor și masacrelor, contrazic ideea unui "război sfânt".

Cartea scoate în evidență clar responsabilitatea soldaților români, acționând la ordinul guvernului Antonescu sau din proprie inițiativă, pentru crimele de război săvârșite. Contextul geopolitic al perioadei este crucial în înțelegerea declanșării "Războiului Sfânt". Capitularea Franței în fața Germaniei naziste în iunie 1940, a activat, practic, protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, plasând Basarabia și nordul Bucovinei în sfera de influență sovietică.

Ocuparea teritoriilor românești de către sovietici a declanșat o serie de evenimente care au dus la o radicalizare a politicii antisemite a României și, în opinia lui Grant T. Harward (p.

142), la declanșarea "Războiului Sfânt" împotriva presupusei amenințări "iudeo-bolșevice". Antonescu spera să restaureze onoarea armatei române prin recucerirea teritoriilor pierdute (p.

144) și să obțină sprijinul lui Hitler împotriva Ungariei (p. 144). Ultimatumurile sovietice din iunie 1940 au determinat cedarea Basarabiei și nordului Bucovinei, urmată de al doilea arbitraj de la Viena (30 august 1940) și cedarea Transilvaniei de Nord Ungariei, și de cedarea Cadrilaterului Bulgariei.

Aceste cedări teritoriale, fără luptă, au generat critici severe la adresa regelui Carol al II-lea, inclusiv din partea liderilor politici Iuliu Maniu și Gheorghe Brătianu, care i-au scris monarhului: “Poporul român .... nu poate înțelege de ce, când armata ar fi trebuit să apere granițele țării, i s-a ordonat să se retragă în grabă și să îi dea mână liberă inamicului să ocupe două provincii, lăsând 3 milioane de români la mila URSS”.

Retragerea haotică a generat abuzuri împotriva evreilor, culminând cu incidentul de la Giurgiulești din 2 iulie 1940. Abdicarea lui Carol al II-lea, la 6 septembrie 1940, a deschis calea instalării generalului Antonescu la putere. Antonescu, pregătindu-se pentru "Războiul Sfânt", a exploatat sentimentele naționaliste și propaganda antisemită, prezentând războiul ca o "cruciadă" împotriva "iudeo-bolșevismului".

Ordinul laconic din noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, "Soldați, vă ordon: treceți Prutul!", a marcat declanșarea invaziei sovietice, concomitent cu masacre și crime de război împotriva evreilor, romilor și a unor minorități religioase. Marele Stat Major, cu ajutorul Serviciului Special de Informații (SSI), condus de Eugen Cristescu, a întocmit liste cu evrei acuzați de colaborare cu sovieticii (p.

195). Participarea armatei române la luptele din Basarabia, nordul Bucovinei, Odesa, Crimeea, Caucaz și Stalingrad, a fost urmată de întoarcerea armelor după lovitura de stat de la 23 august 1944. Contribuția femeilor și minorităților în război este analizată în detaliu, evidențiindu-se rolul femeilor voluntare (p.

427) și lipsa de încredere a Marelui Stat Major în minorități, în special evreii, cărora li s-a restricționat accesul la serviciul militar, cu excepția medicilor (p. 427).

Minoritățile religioase, precum adventiștii și inochentiștii, au fost considerate subversive, fiind deportați în Transnistria (p. 462).

Propaganda antisemită, amplificată de preoții militari, a prezentat evreii ca o amenințare comunistă, generând ura și antisemitismul economic (analizat în detaliu de Harward). Antonescu susținea că mulți evrei eludau serviciul militar prin corupție (p.

444), oferind exemplul lui Radu Lecca. Romii, nomazi sau infractori, au fost de asemenea deportați în Transnistria (p.

469). Costul uman al "Războiului Sfânt" a fost devastator: 71585 morți, 243622 răniți sau bolnavi și 309533 dispăruți în perioada 22 iunie 1941 – 23 august 1944 (p. 492).

Pierderile romilor au fost și ele dramatice, jumătate din cei 25000 deportați în 1942 murind până în 1944. După 23 august 1944, pierderile au continuat.

La sfârșitul războiului, doar 300000 de evrei mai supraviețuiau în România. Tribunalul Poporului a judecat ulterior generali precum Topor, Trestioreanu, Macici și Isopescu pentru crimele de război comise (p.

493). Lucrarea lui Grant T.

Harward oferă o contribuție majoră la înțelegerea complexității și gravității implicării României în cel de-al Doilea Război Mondial și a Holocaustului. .

Participarea României la Holocaust, un capitol întunecat al istoriei naționale, se desfășoară pe mai multe paliere, întrepătrunse și complexe, departe de a se reduce la o simplă participare sau neparticipare la "soluția finală" nazistă. Începutul este marcat de evenimentele tragice din 1941, pe Frontul de Est, în special în Transnistria, regiune aflată sub administrația guvernului român, condusă de Gheorghe Alexianu, profesor universitar de drept public.

Aici, în localitatea Bogdanovca, se petrece unul dintre cele mai mari masacre ale celui de-al Doilea Război Mondial, unde, în doar două săptămâni, aproximativ 48.000 de evrei sunt executați prin mitraliere. Această barbarie, realizată prin metode criminale care includ incendieri, inaniție în Transnistria și "trenurile morții", precum cel de la Iași, cu temperaturi infernale, lipsă de apă și hrană, reprezintă o realitate a Holocaustului românesc, alimentat de o ură viscerală împotriva evreilor. Spre sfârșitul anului 1942, Germania nazistă, prin intermediul lui Eichmann, solicită guvernului Antonescu deportarea evreilor în lagărele de exterminare din Polonia.

Autoritățile române, inițial colaborative, elaborează liste cu evrei, în special din sudul Transilvaniei, planificând rutele feroviare pentru deportare. Însă, odată cu conștientizarea posibilei înfrângeri germane și a consecințelor ulterioare, guvernul Antonescu începe să tergiverseze, manifestând o reticență tot mai evidentă. Corupția, prezentă în toate straturile societății, joacă un rol semnificativ, permițând multora să scape de deportare prin diverse mijloace.

Situația din Transilvania nu face excepție. În perioada mai-iunie 1944, concomitent cu planurile de debarcare a lui Antonescu, peste 130.000 de evrei din nordul Transilvaniei (zonă cedată Ungariei prin Dictatul de la Viena din august 1940) sunt deportați la Auschwitz.

Rabinul șef Alexandru Șafran și avocatul Wilhelm Filderman intervin pe lângă Antonescu și Casa Regală (Regina Elena) pentru a atenua gravitatea masacrelor din Transnistria, dar eforturile lor se dovedesc insuficiente. Metodele de exterminare utilizate de autoritățile române și de soldații armatei române sunt multiple și brutale: împușcări în masă, masacre în sinagogi, incendierea evreilor în hambare, inaniție, "trenurile morții". Există chiar și cazuri, precum cel de la Cetatea Albă, unde ofițeri români refuză să comită crime fără ordine scrise, ilustrând o gamă de implicare, de la complicitate activă la o opoziție timidă.

Toate aceste atrocități sunt comise în numele unei ideologii războinice denumită "Războiul Sfânt" împotriva "iudeo-bolșevismului", o justificare ideologică a Holocaustului românesc, îndreptat împotriva comunității evreiești din România Mare. După război, se construiește mitul unei Românii reticente în alianța cu Axei și a unei treceri entuziaste de partea Aliaților, un mit care persistă aproape opt decenii. Lucrarea istoricului american Grant Thomas Harward, "Războiul Sfânt al României.

Militarii, motivația și Holocaustul", demitizează această perspectivă, oferind o analiză documentată și complexă a implicației României în Holocaust, prin studiul unor documente inedite, reprezentând o resursă bibliografică esențială pentru istoricii, cercetătorii, militarii și publicul larg interesat de istoria recentă a României. .