Între Stalin și Hitler: O Joc de Pânză de Păianjen al Suspiciunii
Sursa imagine:
Conversațiile cu Molotov, volum de memorii publicat în 2017, dezvăluie o perspectivă surprinzătoare asupra relației sovieto-germane din 1940-1941. Molotov infirmă imaginea lui Stalin ca naiv, înșelat de Hitler, prezentată de Hrușciov. Stalin, departe de a se încrede în Hitler, a întârziat deliberat conflictul pentru a câștiga timp înarmare, până în 1943. Manifestările de prietenie erau o strategie pentru a câștiga un răgaz de un an și zece luni. Comunicatul TASS din 13 iunie 1941, dezmințind tensiunile, a fost o manevră diplomatică pentru a prezenta URSS ca victimă a agresiunii germane la 22 iunie 1941 și a asigura sprijinul aliaților. Molotov subliniază cinismul jocului stalinist, cu scopul de a-și asigura un avantaj strategic.
VREMEA
CURS VALUTAR
Alte Stiri
Aparenta bunăvoință a Uniunii Sovietice față de Germania înainte de 1941, și insistența Kremlinului pe această prietenie, ascundeau o strategie complexă de amânare a inevitabilului conflict. Viitorul ministru de externe Molotov explică această politică prin necesitatea stringentă de a câștiga timp pentru a se înarma, pentru a fi pregătiți pentru confruntarea cu Germania nazistă.
El subliniază succesul acestei strategii: „Noi am făcut totul pentru a întârzia izbucnirii războiului. Şi am reuşit să căpătăm un răgaz de-un an şi zece luni.
Bineînţeles, că ar fi fost nevoie de mai mult. Înainte de război, Stalin estima că nu vom fi capabili să-i înfruntăm pe nemţi de la egal la egal înainte de 1943 (...).” Această perioadă de amânare, crucială pentru consolidarea puterii militare sovietice, era percepută de Stalin ca fiind absolut necesară, dat fiind faptul că un atac german mai timpuriu, înainte de finalizarea pregătirilor militare, ar fi fost catastrofal.
Molotov justifică relațiile economice cu Germania în acest context: „Avem nevoie să întîrziem atacul german, iată raţiunea pentru care ne străduiam să avem cu ei relaţii economice (...). La capitolul prevenirea războiului, totul a fost aruncat în joc pentru a nu da nemţilor un pretext de atac“. Accusat că Stalin a avut încredere în Hitler, fiind astfel victima unei înșelăciuni, Molotov respinge vehement această afirmație, râzând de ideea unui Stalin naiv: „Un Stalin naiv!, exclamă Molotov.
Nu, Stalin înţelegea perfectă şi corectă afacerea. Stalin, încredere în Hitler? El, care nu se încrede în nimeni?!“.
Realitatea era cu totul alta: Stalin nu a avut niciodată încredere în Hitler, dar a jucat un rol, o comedie elaborată, pentru a câștiga timp prețios. În paralel cu negocierile diplomatice aparente, se desfășura o cursă contra cronometru pentru modernizarea și extinderea armatei sovietice: „N-am suprimat noi ziua de şapte ore cu doi ani înainte de război? N-am interzis noi muncitorilor care caută un loc de muncă mai bun să-şi schime întreprinderile? (...).
N-am creat noi unităţi militare, echipate cu tancuri, cu avioane? îi biciuiam pe constructori: «mai repede, mai repede!»“. Această strategie stalinistă nu se limita doar la amăgirea Germaniei. Uniunea Sovietică a mizat și pe avantajul pe care ipostaza de victimă i l-ar fi adus pe plan internațional.
Comunicatul Agenției TASS din 13 iunie 1941, care dezmințea existența unei tensiuni germano-sovietice, este interpretat de Molotov nu ca o dovadă de naivitate, ci ca „o viclenie diplomatică, politică”. Scopul era clar: a se prezenta lumii ca o victimă a agresiunii hitleriste, asigurându-și sprijinul aliaților.
Molotov afirmă cu un cinism evident: „Finalmente, la 22 iunie, Hitler a apărut în ochii întregii lumi ca agresor. Şi noi ne-am regăsit cu aliaţii“.
Astfel, acțiunile Moscovei înainte de 22 iunie 1941, deși percepute ca perfide de unii, se înscriu într-o strategie mai amplă, menită să asigure supraviețuirea și victoria în fața pericolului nazist, printr-un joc dublu, un teatru al amăgirii, care a culminat cu atacul surprinzător al Germaniei naziste asupra Uniunii Sovietice. .
